Cel de al doilea volum semnat de Florin Frăţilă – “Pacienţii politici” – lansat în mod oficial de Ziua Naţională a Culturii, la Casă de Cultură a Municipiului Câmpina, reprezintă o radiografie necruţătoare a mediului politic dintr-un mic oraş colinar în perioada 2011-2015, dar reflexiile şi reverberaţiile politice naţionale nu aveau cum să lipsească. Cartea se încadrează clar în registrul politic de esenţă carageliană, regăsim aceleaşi intrigi mărunte, aceleaşi orgolii care intră în coliziune fiind favorizate şi de „îngustimea” târgului, aceeaşi atmosfera în care parcă nimic nu este luat în serios şi totul este derizoriu.
Portretele subiective (nici nu aveau cum să fie altfel!) abundă şi trebuie să recunoaştem că Florin Frăţilă are mult curaj oferind publicului imaginea unor personaje care mai de care mai pitoreşti, de la oameni de cultură din micul târg, până la parlamentari de vază, care probabil vor face totul să candideze şi la viitoarele alegeri. Mica elită politică parlamentară locală mai degrabă moare decât să se predea! Celor care (mai) urmăresc fenomenul politic, atât pe plan naţional cât şi pe plan local-comunitar, volumul nu le furnizează mari surprize, miza lui fiind posteritatea mai degrabă decât actualitatea. Ne-au interesat mai mult notele de viaţa cotidiană care poate că ar fi trebuit să fie mai multe (poate chiar sunt!) şi care conferă umanitate şi-l pot face pe cititorul mai puţin interesat de politică să ducă lectura până la capăt. Miza volumului este însă alta decât micile intrigi locale care probabil pot fi regăsite în toate orăşelele, municipiile sau chiar sate din România. Din alt unghi, merită să ne întrebăm dacă actualul sistem democratic, care are influenţe oligarhice atât de evidente (mai ales la nivel local unde banii dictează evoluţia politicii), bine condimentat cu nepotism ( fii/ fiice promovaţi/ promovate în cele mai bune poziţii), este atins iremediabil de cancer sau mai poate fi salvat. O altă întrebare, la fel de legitimă, este dacă acest sistem/ cadru/ format este preferabil sau nu liniştii şi dictatului comunist, când doar în mod aparent era linişte şi pace. Liniştea dată de aşternerea unei lungi nopţi peste România. Probabil că răspunsurile sunt subiective, fiecare om are dreptul de a se exprima diferit şi de a vedea lucrurile diferit – şi chiar aici este marele câştigă al societăţii româneşti de după 1989. Gândim diferit, scriem diferit, susţinem în discursuri sau postări puncte de vedere inconfortabile precum o face Florin Frăţilă, dar ştim că nu vom fi deranjaţi la 5 dimineaţă de vreun echipaj al „patrioticei şi bunei” Securităţi. Să nu uităm asta.
Simpatică şi plin de simbolism a fost prezenţa fiului autorului pe baricadele lansării. Nu cred că i-a fost uşor să înfrunte atâtea priviri ale unor oameni mari. Nu ştiu dacă a fost voită, dar a fost binevenită. Pentru că aduce în discuţie întrebarea ce Românie lăsăm în urmă noastră, copiilor noştri? Numai cineva cu o mare doză de rea-credinţă poate nega faptul că actuala Românie, aşa cum este ea, cu oamenii politici la nivel local, dar care pleacă spre nivel central, ce pot fi încadraţi de multe ori în categoria pacienţilor politici, e drept, beneficiind şi de conjucturi politice internaţionale favorabile (dar România Mare nu a apărut exact la fel? sau Unirea Principatelor?) este într-o situaţie incomparabil mai bună decât România stalinist-ceauşistă din 1989. Am uitat frigul din apartamente, întunericul lugubru care domnea pe străzi, cozile la orice aliment cât de cât comestibil şi cele două ore de propagandă televizată. Dar este în natură umană să uite. Iar la nivel securitar, România este în aliaţa cu colosul american. Pentru că ceea ce sperau bunicii noştri după 1945 s-a adeverit: americanii au venit şi nu par a pleca prea devreme! (o lecţie bună predată de America este şi de felul lent de gâtuire economică a iresponsabilei şi agresivei Rusii a lui Putin).
În continuare, societatea românească are mare nevoie de anticorpi ai uitării, categorie din care face parte cu brio şi Florin Frăţilă, un om de dreapta. Suntem siguri că şi pentru Florin Frăţilă, ca şi pentru mulţi alţi români, combinaţia fericită între justiţie şi meritocraţie ar putea salva din punct de vedere moral România. Dacă se va întâmpla aceasta, rămâne să vedem (protestele Colectiv au demonstrat cu vârf şi îndesat că societatea românească are anticorpii necesari unei evoluţii viitoare în care interesul public să predomine).
Codruţ Constantinescu
