Eveline Păuna este licenţiată în jurnalism şi a fost distinsă de-a lungul timpului cu numeroase premii şi distincţii în această calitate, dar şi în calitate de PR specialist. În prezent, este consultant artistic pentru câteva instituții de cultură. A scris până acum patru volume: „Să cultivăm recunoștința”, „Povestea unui jurnalist – Ion Marin”, „Marile Întâlniri – Nemuritorii” şi „Femeia la 30 de ani”. Pe ultimul dintre acestea îl va lansa şi la Câmpina vineri, 6 martie, ora 18.00, în cadrul Seratelor Culturale Elstar.
„Cartea aceasta este o carte despre emoţii. Deşi cuvintele nu rimează pe pagini, în timp ce-am scris-o, uneori aveam impresia că scriu poezie. Tocmai pentru că am potrivit fiecare cuvânt încât să fie o carte despre femei de 30 de ani, pe care să o citească femeile de orice vârstă. Şi, cu şi mai multă atenţie, bărbaţii!” – spune Eveline despre ultima sa carte.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!