Situație complicată în ultimele zile în spitalele prahovene pe fondul creșterii numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus. Prezent vineri, 4 septembrie, în studioul OGLINDA DE AZI, managerul Spitalului Municipal Câmpina, dr. Călin Tiu, vorbește deschis despre marea neșansă de a lucra în regim de spital suport covid, despre lipsa medicilor specialiști, cheltuieli colosale, nemulțumirea pacienților non-covid și, nu în ultimul rând, despre ignoranța celor care nu cred în existența acestui coronavirus și consecințele acestui comportament.
Publicăm în continuare câteva dintre cele mai interesante afirmații făcute de dr. Tiu în cadrul interviului acordat publicației noastre. Detaliile pe larg le puteți asculta în materialul video de mai sus.
- „Sunt fost militar, am fost ofițer o perioadă și am trecut prin revoluția din 89, dar singurul moment din viața mea în care am simțit panică a fost acela când Spitalul Municipal a intrat în lista spitalelor suport covid prin decret”.
- „Spitalul Municipal are cheltuieli fabuloase în această perioadă. Azi urmăream cererile de consum de pe secții pentru luna viitoare și constatam că avem nevoie de cel puțin un miliard de lei vechi pentru măști și combinezoane. Și asta se întâmplă de luni de zile”.
- „Cei care nu cred în COVID-19, prin ignoranța și îndârjirea cu care refuză să creadă în existența acestui virus, generează cheltuieli fabuloase în sistemul medical, pe care tot noi le vom suporta, cu toții, generează un lucru extrem de grav în zona spitalicească și anume blocarea secției de Terapie Intensivă cu pacienți covid”.
- „Avem în îngrijire surprizător de mulți copii pozitivi”.
- „Până când COVID-ul în Prahova nu se va reduce atât de mult încât pacienții infectați să poată fi gestionați la secțiile de terapie intensivă covid de la Ploiești, spitalul din Câmpina nu va mai exista, pentru că nu poate lucra în condițiile în care Terapia Intensivă este blocată cu pacienți covid”.
- „Nu este adevărat că nu putem să asigurăm linia de gardă în CPU, așa cum speculează presa”.
Stimate Domnule Fratila,
Cu aceasta ocazie doresc sa multumesc si sa felicit toate cadrele medicale din spitalul din Câmpina care contribuie cu eforturi deosebite pentru asigurarea sanatatii locuitorilor din Municipiul Câmpina si nu numai.
De asemenea, deoresc sa multumesc si sa felicit Ziarul Oglinda de azi pentru informarea profesionala a cititorilor si ascultatorilor.
Precizez ca ignoranta celor care nu cred în existența acestui coronavirus ne-a facut de ras in lume si in Europa și a avut consecințele si asupra asigurarii sanatatii locuitorilor Municipiului Campina.
O seara buna va doresc,
Vasile Badiu
Foarte bun articolul , si la obiect.Ar fi totusi bine sa raspundeti invitatiei facute de dl. Tiu de a face un reportaj din SMC, de a filma realitatea din spital. Poate doar asa ar mai creste increderea populatiei in medicii SMC.