Primăria Câmpina, Floricon Salub SRL şi CCR Logistic Syste organizează sâmbătă, 19 decembrie, campania trimestrială de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Astfel, cine doreşte să se debaraseze de echipamentele electronice nefuncţionale sau depăşite tehnic, le poate aduce direct la Centrul de colectare din str. Milcovului FN (fosta CT6) sau pentru deşeurile voluminoase (frigidere, maşini de spălat, televizoare) poate solicita telefonic ridicarea acestora de către autovehiculele Floricon Salub SRL la numărul de telefon 0754-03.99.28.
Cei care predau deşeuri de echipamente electrice şi electronice în data de 19 decembrie au posibilitatea de a participa la o tombolă, în urma căreia, prin tragere la sorţi, va fi câştigat un aparat electrocasnic nou!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!