UN OM, O PASIUNE, UN CREZ, O LEGENDĂ
Amintirea oamenilor speciali rămâne în memoria colectivă şi se propagă în timp datorită unor acte ce merită să fie salvate de uitare. Un astfel de om a fost Oprea Berechet, un suflet mare şi nobil, ce ne-a părăsit
anul acesta în dimineata de 29 ianuarie 2010. A ştiut să treacă prin viaţă cu demnitate şi discreţie, animat de pasiunea şi grija sa pentru un animal splendid, CALUL. Cunoscut ca NEA OPRICĂ de toată mişcare călare din România, a fost un tehnician veterinar considerat de mulţi ca unul dintre cei mai buni om de cai din ţară. Dureri, suferinţe, spaime, singurătate, bucurie, ambiţie, docilitate sau nervozitate, foame, sete nu au fost enigma pentru el. Un mânz nărăvaş sau un armăsar greu de strunit se îmblânzeau sub privirea sa, mângâiaţi, calmaţi de o voce liniştitoare. A fost cel care ne-a făcut să înţelegem că perfomanţa ţine tot atât de mult de psihicul calului pe cât de condiţia fizică şi antrenamentul acestuia. Nu putem uita când înainte de concursuri dormea lângă ei şi le vorbea, le povestea toată noaptea, îi peria şi îi făcea să se simtă importanţi, chiar dacă erau într-un loc străin cu vecini noi. Îi făcea să se simtă acasă şi când erau la deplasare. Dimineata ieşeau împreună la plimbare să fie primii care gustă roua şi răcoarea, iar el cu privirea sclipind de multumire, ne anunţa mândru că: “SUNTEM GATA DE PERFORMANŢĂ!”
A fost cel care şi-a petrecut mai multe ore dormind pe un balot de fân lângă fiinţele atât de dragi lui decât acasă în patul cald. Sotia dumnealui ne spunea: “Anul trecut a fost doar 48 de zile acasa. Nu conta locul, ora, distanţa….nimic, oricine era la ananghie primea ajutor necondiţionat, de la caii de sport până la sărmanele animale părăsite din adăpostul de la Tei Toboc. De multe ori arata atat de obosit ca noi nu doream sa il lasam sa plece. El repeta nervos de cateva ori: “NU SE POATE SA NU MA DUC “ si iesea pe usa….”
Dispariţia sa a lăsat un gol imens, pe care oamenii din calarie îl resimt. A fost un artist, un magician, doctor şi psiholog, un spirit liber, ce a depăşit latura temporară, nu a fost afectat de probleme materiale, a cunoscut doar dragostea pentru animale, animat de dorinţa de a face bine, nu a aştepta pentru faptele sale glorie sau medalii sau avantaje materiale.
Sfaturile şi experienţa sa au fondat bazele Clubului Sportiv Sport Horse de la Câmpina … totul de la prima piatra la ultimul cal venit au fost opera lui. Isi dorea ca de la primavara sa se mute in locul pe care l-a creat dupa placul lui, dar … nu a mai apucat. Membrii Clubului, al carui Vicepresedinte a fost Nea Oprica au hotarat ca in fiecare an primul concurs sa ii poarte numele, ca sa ne aduca aminte ca trebuie sa fim mai buni.
Domnul Oprea Berechet a fost un om generos, ce a împărtăşit cu o nobleţe desăvârşită sfaturile şi cunoştinţele sale tuturor celor care au avut nevoie de ele. Asemenea persone nobile trebuie răsplătite cu admiraţia noastră, exemplul lor este demn de urmat, iar numele său dus mai departe, ca un simbol al măreţiei sufletului omenesc, al sacrificiului şi al legăturii plină de înţelepciune şi dăruire cu splendidul animal. In mod sigur acum Nea Oprica este impreuna cu DECAR, calul lui de suflet si marea lui dragoste de care ne amintea tot timpul…

NU TE VOM UITA
Colectivul Clubului Sport Horse Câmpina
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!