Știri

În limita legii, dar nu şi a moralităţii,

Doi consilieri ai primarului fac afaceri cu CPGC Băneşti?
De fapt, stricto sensu, doar unul dintre consilierii pomeniţi în acest titlu este al primarului, în sensul că lucrează în Primărie, deci, în subordonarea directă a lui Horia Tiseanu; în plus, are şi carnet de pedelist. Celălalt este membru al Consiliului Local, dar şi al PDL, deci se cheamă că tot în “ograda” edilului-şef se găseşte, mai ales că este  vechi colaborator al lui Tiseanu. CPGC Băneşti administrează, de câţiva ani, întreţinerea rampei ecologice de la Băneşti, care este plină ochi, dar nu s-a reuşit închiderea ei “oficială”. Periodic, cei din Băneşti trimit Câmpinei, ca acţionar al rampei, notificări cu creşteri ale tarifelor pentru serviciile practicate. Mai mulţi consilieri municipali şi-au declarat nemulţumirea pentru creşterea continuă şi nejustificată a tarifelor practicate de compania bănăşteană. Mai nou, mai mulţi localnici din Băneşti ne-au informat că firme câmpinene, în care au interese, mai mult sau mai puţin direct, cei doi consilieri amintiţi mai devreme, efectuează lucrările de deratizare şi dezinsecţie la acestă rampă ecologică. La ultima conferinţă de presă a PDL, primarul a fost întrebat cum comentează aceast fapt, în condiţiile în care destui consilieri s-au arătat indignaţi de tarifele exagerate ale CPGC Băneşti (exagerare recunoscută indirect şi de Tiseanu, în plenul miniparlamentului), iar viceprimarul Ion Dragomir a declarat “îmi tremură mâna când semnez ordinele de plată către CPGC Băneşti”. Mai în glumă, mai în serios, prima reacţie a edilului-şef a fost să-şi ironizeze adjunctul: “Nu înţeleg cum poate să mai semneze dl viceprimar, dacă îi tremură mâna.” Apoi Tiseanu s-a lansat în câteva afirmaţii, unele contradictorii. Astfel, el a început prin a spune că tarifele respective nu au nemulţumit tot Consiliul Local, de vreme ce acesta le-a aprobat mereu, uitând, se pare, că PDL Câmpina deţine în legislativul câmpinean o majoritate care îi permite să treacă toate proiectele de hotărâre convenabile. Căci trebuie spus, tarifele au fost aprobate chiar şi de consilierii nemulţumiţi de ele, fiindcă aceştia s-au gândit că, oricum, trebuie să existe o societate care să se ocupe de conservarea rampei. În continuare, primarul a declarat că nu ştie de existenţa unor contracte de prestări servicii derulate prin firmele celor doi consilierilor ai săi, iar “acest lucru ar trebui probat”. Apoi, recunoscând într-un fel, chiar indirect, afacerile celor doi consilieri, a afirmat că “nu e treaba noastră să ştim cu cine face deratizarea CPGC Băneşti. Nu zic că e rău sau bine, dar eu constat că toate tarifele au fost aprobate, iar dl viceprimar semnează în continuare ordinele de plată, chiar cu mâna tremurândă.” Continuând cu răspunsurile evazive, primarul a mai susţinut că “trebuie căutat dacă există o incompatibilitate între calitatea de consilier şi cea de acţionar la o firmă care prestează servicii către CPGC Băneşti. Iar dacă unora li se par mari aceste cheltuieli, nu trebuie să uităm că el ar trebui plătite şi de Apasco Măneciu, firmă care a ieşit forţat din asociere şi cu care noi avem un litigiu. Eu am susţinut mereu că la întreţinerea rampei ar trebui să contribuie şi Apasco.” 
Dacă afacerile celor doi consilieri amintiţi nu pot fi considerate ilegale, faptul că doi reprezentanţi de seamă ai administraţiei locale încasează sume importante, de ordinul zecilor de milioane de lei lunar, de la o societate plătită din banii municipalităţii poate fi considerat, cu siguranţă, la limita moralităţii. În zona negativă a acesteia, desigur. 

Un comentariu

  1. Banuiesc ca e vorba de moldoveanu consilierul personal nu? Asta explica absenta lui de la primarie, de ce primeste un salariu degeaba? Aveti un vot in minus domnule Tiseanu. De ce biroul lui e permanent inchis? e ocupata cu astfel de afaceri nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare