Fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, este începând cu această lună noul director al ADI Termie, o asociaţia de dezvoltare comunitară creată anul acesta de Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti pentru gestionarea sistemului de termoficare a municipiului Ploiești. Asociația va gestiona viitorul contract de delegare a serviciului de alimentare cu energie termică a municipiului Ploieşti și ar urma să se ocupe şi viitoarele proiecte de modernizare a sistemului.
„Mă simt în elementul meu, chiar dacă am avut o pauză mare în activitate. Am fost un inginer bun cât timp am lucrat la Neptun Câmpina și am convingerea că voi face față cu succes acestei noi provocări!” – ne-a declarat fostul edil al municipiului Câmpina.
Horia Tiseanu a lucrat pentru societatea Neptun timp de 12 ani, după care în anul 1994 a intrat în politică. A fost primar al municipiului Câmpina timp de patru mandate, între anii 2004 – 2020.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!