Știri

HIDRO PRAHOVA: lucrările la rezervorul Măciuc din Buștenari continuă, apa este asigurată prin containere IBC

Locuitorii satului Buștenari, comuna Telega, se află de câteva zile fără apă potabilă la robinet, din cauza lucrărilor de spălare și igienizare a rezervorului Măciuc, aflate încă în desfășurare. Potrivit HIDRO PRAHOVA S.A., echipele de intervenție sunt prezente în teren și continuă operațiunile necesare pentru finalizarea lucrărilor și repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție, în condiții de siguranță.

Intervenția fusese programată inițial pentru 29 iunie, însă a fost amânată din motive tehnice și din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Lucrările au fost reprogramate pentru marți, 30 iunie, perioadă în care furnizarea apei a fost sistată pentru toți abonații din localitate.
Pentru a acoperi necesarul minim de apă al populației pe durata întreruperii, compania a amplasat în mai multe puncte din sat 10 containere de tip IBC, alimentate permanent de echipele aflate în teren.
Reprezentanții HIDRO PRAHOVA S.A. precizează că reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, după finalizarea completă a lucrărilor și stabilizarea sistemului de distribuție, și recomandă abonaților să își constituie rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic până la revenirea la normal a alimentării.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare