BREAKING NEWSȘtiri

România, din nou chemată să salveze un copil pe care statul l-a uitat: Max are 10 ani și 12 zile să strângă 930.000 de euro pentru a trăi

La 10 ani, Max nu știe cum e să fii doar un copil. De șapte ani, viața lui se scrie printre saloane de spital, perfuzii și tratamente, în lupta cu un neuroblastom în stadiu 4, cu metastaze. În ultima vreme, terapia pe care o urmează în Istanbul nu mai reușește să țină boala sub control.
Există totuși o șansă: spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, unul dintre centrele europene de referință în oncologia pediatrică. Acolo se aplică Naxitamab, o imunoterapie dezvoltată împreună cu specialiști americani de la Memorial Sloan Kettering din New York, care poate aduce boala în remisie. Patru copii cu același diagnostic, trimiși anterior la același spital, sunt astăzi bine.

Foto: Facebook/ Dani Cek

Costul tratamentului este uriaș: 930.000 de euro. Familia lui Max spune că, în cei șapte ani de boală, românii au donat deja peste 700.000 de euro pentru tratamentele anterioare ale băiatului. De această dată însă, timpul e cel care apasă cel mai tare: doar câteva zile rămase pentru a strânge suma, iar din ea, pentru moment, sunt adunați doar 180.000 de euro.
Potrivit familiei, autoritățile din Republica Moldova nu au oferit niciun sprijin. Timp de o săptămână, echipa care se ocupă de strângerea fondurilor a trimis situația medicală a lui Max către Președinție, Ministerul Sănătății și alte instituții, fără vreun răspuns concret. Așa că, încă o dată, soarta copilului a ajuns în mâinile oamenilor obișnuiți, dispuși să doneze.
Campania este coordonată de Dani Cek, polițist la Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și fondator al asociației „Aripi pe Pământ”, inițiativă prin care s-au strâns până acum peste 10 milioane de euro pentru copii cu boli grave.
Zilele trecute, Max a avut parte de o clipă de bucurie rară: vizita fraților săi în salonul de spital. Pentru câteva momente, teama a lăsat loc unui zâmbet și unui gând simplu – ziua în care se va întoarce acasă, la mama și la bunica lui, acolo unde nu mai sunt ace și tratamente, ci doar liniște și îmbrățișări.

Fiecare donație, oricât de mică, îl apropie pe Max de acel drum spre casă. Renunță azi la o cafea și dăruiește-i lui Max încă o șansă la viață.

Conturi pentru donații: Capacli Serghei (tatăl lui Max)
IBAN: RO40 RNCB 0175 1859 1244 0001
RNCBROBU

IBAN LEI/EURO/LIRE:
RO39 REVO 0000 1042 5091 5794
Beneficiar: Silvia-Dana Neacsu

Nr Revolut: 0734714682

Revtag: @silviadanan
Cod BIC/SWIFT: REVOROBB
PayPal: silviadana_84@yahoo.com

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare