Știri

Futures pentru începători (XVI)

Vocabularul opţiunilor (V)
Opţiunile în SUAOpţiunile, în forma în care le întâlnim şi astăzi se tranzacţionează din anul 1973, când au apărut în peisajul economiei americane la cea mai mare bursă de opţiuni din lume, chiar şi la ora actuală, anume Chicago Board of Options Exchange. Înainte de acest moment, asemănător cu situaţia din România de acum 7 – 8 ani, investitorii aveau puţine posibilităţi de a-şi investi banii: puteau să aleagă între a cumpăra sau vinde acţiuni, sau să cumpere obligaţiuni guvernamentale.Fiind si cea mai veche bursă specializată în opţiuni, CBOE are şi produsele cele mai elaborate: opţiuni pe acţiuni, opţiuni pe indici, opţiuni pe rate ale dobânzii, opţiuni pe futures şi chiar opţiuni pe portofolii de tip Holding.
Opţiunile în EuropaŞi bursele europene s-au aliniat noilor cerinţe ale investitorilor care interacţionează pe plan economic mondial. Datorită apariţiei unor riscuri tot mai complexe, s-a acţionat astfel şi asupra dezvoltării mecanismului de protejare, situaţie care a dus la introducerea la tranzacţionare a opţiunilor şi în economia euro.
Opţiunile în România În piaţa autohtonă de capital, aceste produse au fost lansate la Bursa din Sibiu în noiembrie 1998. Opţiunile pe contracte futures tranzacţionate la Sibex oferă investitorilor posibilităţi de tranzacţionare prin care fiecare dintre ei să-şi exprime şi să-şi gestioneze mai sigur si mai amplu interesele sale financiare. Sibex pune la dispoziţia investitorilor opţiuni având ca suport activ contracte futures pe acţiuni tranzacţionate la BVB precum si pe valute (EUR/RON, USD/RON, CHF/RON, EUR/USD), pe rata dobânzii (BUBOR3) sau pe uncia de aur (SIBGOLD). Opţiunile tranzacţionate la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu sunt instrumente financiare asemănătoare contractelor futures, dar cu anumite diferenţe notabile. Investitorii potenţiali nu trebuie să fie descurajaţi de terminologia complicată, pentru că în esenţă opţiunile sunt nişte contracte cu un mecanism şi o utilitate care pot fi descifrate foarte uşor. De asemenea, folosirea opţiunilor, prin versatilitatea lor nelimitată, poate aduce avantaje enorme celor care le tranzacţionează, iar aceste avantaje se vor reflecta cert în contul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare