Comisia Europeană a propus alocarea unei sume anuale de 90 de milioane de euro pentru fructe şi legume distribuite gratuit în şcolile din UE. Proiectul are rolul de a încuraja tinerii către o alimentaţie sănătoasă. Suma va fi completată de la bugetele naţionale ale ţărilor membre UE, care optează pentru introducerea programului respectiv. Programele vor putea fi cofinanţate, fie în proporţie de 50/50, fie în proporţie de 75/25, în aşa-numitele „regiuni de convergenţă”, unde raportul PIB/cap de locuitor este mai redus. Sistemul propus de Comisia Europeană, la nivelul UE, urmăreşte, în primul rând, să încurajeze tinerii să dobândească obiceiuri alimentare sănătoase. Pe de altă parte, acesta va permite statelor membre să elaboreze strategii naţionale pentru diminuarea problemelor de sănătate cauzate de nutriţia deficitară, de supraponderabilitate şi de obezitate. Potrivit unor estimări recente, 22 de milioane de copii din UE sunt supraponderali, iar mai mult de cinci milioane dintre aceştia sunt obezi. În plus, dacă nu se iau măsuri, numărul tinerilor cu probleme de greutate ar putea creşte cu 400.000 în fiecare an. Programul care are ca scop alimentaţia sănătoasă va fi derulat de la începutul anului şcolar 2009-2010. La nivelul României, acest program s-ar putea suprapune cu celebrul „corn şi lapte”, astfel încât ar putea rezulta un „meniu” care presupune un stomac… foarte sănătos.