Știri

Fotbalul câmpinean se ţine tare în Liga A Prahova

CSM Câmpina – Unirea Urlaţi 1-0

Marcator: Budileanu 44-11m.
CSM Câmpina: Lepădatu – A. Burchi, Gânju (cpt), G. Radu, Zăpodean – Olteanu (64 Hromei), Budileanu, Ilioiu, Stroe (50 Dârstaru) – Negreanu (50 Vintilă), M. Mihai (80 Negoiasă). Rezerve neutilizate: Boşilcă – Necula, Safta. Antrenori: Ion Burchi (principal), Robert Stoica (secund).
Cartonaşe galbene: G. Radu 15, M. Mihai 22, Budileanu 89 – Elisei 43, Gh. Radu 44.
Arbitri: Marcel Marin – Gabriel Brăilă, Alexandru Ilie (Ploieşti).
Observator: Mihai Ion (Ploieşti).

 Ultimul meci în faţa propriilor suporteri, în turul acestei ediţii de campionat, a adus CSM-ului un adversar greu, incomod, care şi-a vândut scump pielea – Unirea Urlaţi. Începutul a fost destul de greoi, poate şi din cauza frigului, a terenului uşor alunecos, a ceţii. Treptat-treptat, elevii lui Burchi şi-au intrat în ritm şi au început să pună în pericol poarta adversă. M. Mihai, în minutul 31, a şutat din colţul careului mic puţin alături, după o prelungită fază de atac, iar Ilioiu, în minutul 35, l-a întrebuinţat serios pe portarul advers, cu un şut de la 25 metri.
După ce a refuzat o lovitură de pedeapsă în minutul 22, acordându-i şi „galben” lui M. Mihai pentru simulare (!), arbitrul Marcel Marin a acordat penalty-ul la o fază mult mai puţin clară, în minutul 44, după o intervenţie neglijentă a portarului advers asupra lui Negreanu. Budileanu a transformat fără nici o problemă şi CSM a intrat în avantaj la cabine.
După binemeritata pauză, oaspeţii au fost cei care au ieşit ceva mai motivaţi de la vestiare, având câteva bune oportunităţi, în cele mai multe cazuri portarul Lepădatu rezolvând cu eficienţă situaţiile ivite la poarta sa. Jocul s-a mai deschis, iar pe acest fond şi băieţii lui Burchi au avut ceva mai multe ocazii decât în prima repriză: Vintilă, în minutul 51, la prima sa atingere de balon, a şutat periculos de la 30 metri lateral dreapta, iar portarul advers a scos de sub transversală; Dârstaru, minutul 56, ratează lobul şi trimite prea moale într-o situaţie excelentă de gol; acelaşi Dârstaru, un minut mai tîrziu, şutează puternic de la 25 metri, dar portarul advers are o intervenţie eficientă; Hromei, în minutul 75, ratarea meciului, reluareea sa cu capul din 4 metri, în faţa porţii goale, trecând la o palmă de stâlpul din stânga porţii urlăţenilor; M. Mihai, în minutul 77, şut bine plasat de la 14 metri, uşor lateral stânga, portarul advers respinge, dar nici un jucător al CSM nu este pe fază să împingă mingea în plasă.
O victorie muncită, obţinută la capătul unui meci dificil, dar este important că au fost acumulate cele 3 puncte puse în joc, iar CSM se menţine pe poziţia a treia a clasamentului.

CS Ceptura – CSM Câmpina 2-2

În ultimul meci al etapei trecute, CSM s-a deplasat la Ceptura, acolo unde a întâlnit formaţia locală. Elevii lui Ionică Burchi au început bine partida şi au deschis scorul prin Bogdan Iloiu, 1-0 pentru CSM fiind, de altfel, şi scorul înregistrat la pauză.
La întoarcerea de la cabine, în vreme ce jucătorii câmpieni au ratat nepermis de mult, gazdele au reuşit să înscrie în două rânduri, prin Popescu şi Loga, dar pe final, acelaşi Ilioiu a reuşit să înscrie şi să consfinţească un egal. Un rezultat inechitabil după aspectul jocului, ambele reprize fiind controlate cu autoritate de jucătorii CSM, care au avut şi cele mai multe şi cele mai clare ocazii de gol.
Antrenorul Ion Burchi a folosit în această partidă următoarea formulă de start : Boşilcă – G. Radu, Gânju, Safta – A. Burchi, Stroe, Budileanu, Ilioiu, Zăpodean – Negreanu, M. Mihai, iar pe parcursul jocului au mai jucat : Olteanu, Vintilă şi Dârstaru.

CS Păuleşti – Unirea Câmpina 1-1

Înaintea ultimei etape a turului, Unirea Câmpina  s-a deplasat la Păuleşti, acolo unde pe un teren îngheţat a dat replica formaţiei gazdă din localitate. Prima repriză a avut puţine faze de poartă, jocul fiind mai mult unul de uzură, la mijlocul terenului. Finalul primei reprize a adus un moment important în economia partidei – fundaşul Andrei Stoica a văzut al doilea cartonaş galben, după un henţ stupid, şi a fost eliminat de arbitrul Viorel Căunei.
Paradaoxal, imediat după începerea reprizei secunde, deşi în inferioritate numerică, Unirea a jucat mai bine, a fost mai prezentă în faţa porţii adverse şi a deschis scorul prin Nichifor, având alte câteva bune ocazii de gol prin Cernea, Bica şi acelaşi Nichifor. Cu 10 minute înainte de final, pe un contraatac, gazdele au înscris, stabilind scorul final, 1-1.
Unirea a jucat la Păuleşti cu următoarea formaţie: D. Şandru – A. Stoica, Neagu, B. Şandru, Zecheru – Cernea, Lambă, Bărăgan, Filip – Nichifor, Bica şi au mai jucat Ungureanu, D. Ciobotariu şi Fl. Stoica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare