Se ştie că programul de extindere şi modernizare a reţelei câmpinene de canalizări, gestionat de operatorul judeţean de apă Hidro Prahova, a fost un adevărat film de groază pentru municipalitate, dar mai mult pentru populaţia municipiului, care a fost nevoită să îndure neajunsurile unor lucrări executate prost şi foarte încet. Pentru numeroasele lor greşeli, au ajuns proverbiali doreii de pe şantierele firmei de construcţii Concivic din Slobozia, care a luat în subantrepriză lucrările de la compania Cast Băneşti – câştigătoarea licitaţiei şi antreprenorul general al investiţiei. De la Uniunea Europeană, pentru reabilitarea infrastructurii de apă-canal, Câmpina a primit circa opt milioane de euro, bani cu care trebuia să se reabiliteze canalizările pluviale şi menajere de pe aproximativ 70 de străzi. Până în prezent, procentul de realizare a lucrărilor este sub 50%. Şi pentru că orice film horror se termină întotdeauna mai rău decât a început, zilele trecute, cea mai importantă investiţie publică a Câmpinei ultimelor decenii a fost îngropată definitiv prin rezilierea unilaterală de către conducerea Cast SRL a contractului încheiat cu Hidro Prahova SA.
La sfârşitul lunii trecute, diriguitorii firmei constructoare au înaintat executivului local o adresă prin anunţau încetarea de drept a contractului din cauza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale ale beneficiarului, în special, ca urmare a neachitării lucrărilor executate, în valoare de peste 17 milioane de lei. Oricum, şi fără această mutare, programul european era complet compromis, lucrările fiind imposibil de realizat până la sfârşitul anului, situaţie care ar putea duce la sistarea finanţării comunitare, dacă nu chiar la obligarea înapoierii banilor primiţi de la Uniunea Europeană. Pe foarte puţine străzi au fost terminate canalizările, multe străzi au canalizarea introdusă, dar fără realizarea branşamentelor. Pe străzi importante, cum ar fi Calea Doftanei, Bobâlna, Orizontului, nu s-au început lucrările, iar acum este imposibil să se mai intervină. Situaţia este foarte gravă. Chiar dacă lucrările de la Câmpina nu au iz penal (cum au fost cele de la Comarnic), iarna este aproape, iar carosabilul a zeci de străzi este spart şi răscolit, oferind un peisaj de război. O imagine care nu va dispărea probabil decât după căderea primelor ninsori abundente şi acoperirea gropilor cu un strat gros de zăpadă. Iar gropi sunt o grămadă, căci pe străzile neterminate nu se mai poate interveni, iar din această cauză, circulaţia rutieră în acele zone va deveni de-a dreptul infernală. Au fost canalizate degeaba străzile din Cartierul Voila, deoarece nu s-a realizat magistrala principală de colectare. Simţindu-se întrucâtva răspunzători de nerealizarea proiectului pe care l-au avut în administrare, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean au promis conducerii Primăriei Câmpina că finanţarea europeană nu ar fi chiar pierdută, fiindcă s-ar putea face o “fazare”, adică trecerea proiectului pe o nouă axă de finanţare, situaţie în care s-ar putea accesa noi fonduri comunitare necesare pentru finalizarea lucrărilor. Însă nimeni nu mai crede în această variantă. Nici măcar Moş Crăciun nu mai poate scoate Câmpina din acest impas. Despre ieşirea firmei Cast din programul european şi situaţia gravisimă în care se găsesc lucrările de reabilitare a canalizărilor municipiului, s-a vorbit îndelung la ultima şedinţă a Consiliului Local. Primarul Horia Tiseanu s-a arătat profund nemulţumit de faptul că “societatea Concivic Slobozia nu a finalizat lucările pe multe străzi, cum ar fi Dealului, Rozmarin, Voila etc”. Viceprimarul Ion Dragomir a atras atenţia şi el asupra gravităţii situaţiei, precizând că “tot ce s-a făcut până acum este nefuncționabil, deoarece nu au fost canalizate străzile cu colectoare principale. Din cele 16 stații de pompare care ar fi trebuit realizate, nu s-a făcut nici măcar una.” Consilierul Elena Albu, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a legislativului municipal, a propus convocarea conducerii Hidro Prahova la o dezbatere publică la care să participe câţ mai mulţi cetăţeni ai municipiului, propunere care a fost aprobată cu unanimitate de voturi.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!