Știri

Festivalul „Rock la Foc”, o sărbătoare a spiritelor tinere

La sfârşitul săptămânii trecute, de vineri 1 iulie, până duminică 3 iulie, motocicliştii din toată ţara şi nu numai ei şi-au dat întâlnire la Măgureni, Satul Banului – Ruda, la marginea pădurii, într-un cadru natural absolut superb, unde s-a desfăşurat a V-a ediţie a Festivalului „Rock la foc”, iniţiat şi organizat în ultimii ani de asociaţia câmpineană „Roata de Foc”. 
În toate cele trei zile ale festivalului, iubitorii de cai putere şi muzică rock s-au simţit, aşa cum organizatorii au promis de fiecare dată, ca la „vechile întruniri haiduceşti”, voia bună şi prietenia fiind ingredientele care au dat farmec evenimentului. 
La venirea serii, atât vineri, cât şi sâmbătă, focurile de tabără şi concertele susţinute de diferite trupe, printre care IVO (condusă de Liviu Briciu), Semnal M, No More Tears şi Desant, au încins atmosfera până târziu în noapte. Nu au lipsit concursurile de toate genurile, defilarea motocicliştilor, surprizele şi nici festinul culinar specific constând în slană afumată, cârnaţi la grătar, fasole cu ciolan la ceaun, toate scăldate cu ţuică şi bere şi servite sub îndemnul „Să învârtim ROATA mai departe!”
După încheierea celei de-a V-a ediţii, se poate spune că Festivalul „Rock la Foc”, care înregistrează de la an la an o prezenţă tot mai numeroasă, rămâne manifestarea de suflet a oamenilor cu spiritul tânăr. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare