Neurmărind deloc televiziunile, de aproape doi ani, nu am idee cine a venit cu faimoasa teorie a „statului paralel”. O bîiguială de vorbe, la fel de aberantă ca „binomul”. Și care, în ultimă instanță, îi deservește pe cei care au lansat-o, divulgînd ceea ce ei vor să ascundă. „Statul paralel” este compus, în ideea Puterii (ilegitime, după părerea mea), din elemente cum ar fi: justiția & societatea civilă & oricine nu aderă la politica ei sinucigașă. Ce rezultă de aici? Clarele tendințe totalitare ale regimului. Care vrea să controleze tot. Și mai ales Justiția, ale cărei „ingerințe” în lumea politică îi dau insomnii. Dl. Tăriceanu nu vorbește niciodată despre altceva. Departe de a fi o malformație, „statul paralel” este o funcție a normalității, ivită din necesitatea de a crea o contragreutate la un stat multi-abuziv. Într-un stat normal democratic esențial este echilibrul între puteri. Cînd un val înclină barca în care ești, instinctiv, te apleci în partea opusă. Vor fi existînd și abuzuri ale Justiției (nu mă refer la erori și corupție), dar nu îmi amintesc nici un caz notoriu de mare mahăr condamnat și care să fi fost dovedit drept eroare judiciară. Atunci? Pericolul este nu prea multa, ci prea puțină justiție. Cum au procedat cu această incriminantă eliberare haotică a unor deținuți în scopul clar de a teroriza populația. Exact așa proceda și Ceaușescu cu celebrele sale decrete de grațiere. Retorica este acum cu totul alta, scopul finalmente identic. Acest război neconvențional în care sîntem parte este, în primul rînd, un război al cuvintelor. Fără probleme, dăm sensuri diferite sau opuse unor cuvinte care, normal, ar trebui să aibă sensuri comune și banale. Tendințele totalitare ale statului de azi, obsesia multi-controlului reduc teribil intimitatea. Visul de aur al ceaușismului, ajutat de tehnologia internetului, este pe cale să se realizeze deplin. Exemplu: o juristă, purtătoare de cuvînt a unei mari organizații de apărare a drepturilor omului (???), susține: „vreau să precizez că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului foarte puține drepturi sînt drepturi absolute, care nu pot fi niciodată restrînse. De exemplu, un drept absolut este dreptul de a nu fi supus torturii. Dreptul la viață privată și libertatea de gîndire și conștiință sînt drepturi relative (s.m.) asta însemnînd că ele pot fi limitate, restrînse, atunci cînd limitarea urmărește un scop legitim, cînd limitarea este necesară și este proporțională cu scopul urmărit”. Vă dați seama ce grozăvie se spune aici? Nici măcar lui Ceaușescu nu i-a dat prin cap să restrîngă „libertatea de gîndire”, îi era de ajuns să spui frazele rituale de aderare la politica partidului, era treaba ta ce gîndeai în intimitate. Cît despre viața privată, citez din Constituție: „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”. Mai departe: „Libertatea gîndirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sînt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă”.
Iată unde se ascund paralele, în acest supra-control al unui Stat abuziv, care vrea să distrugă și ultimele refugii ale libertății de gîndire. În mod cît se poate de „legal”, cum afirmă doamna jurist care susține grozăviile orwelliene de mai sus. Ce înseamnă, în citatul de mai sus, „scop legitim”? Cine decide asta? Doar știm ce calitate excepțională, profesională și morală, au legiuitorii noștri, în mare parte clienți ai Justiției! În aceeași ordine de idei, proprietarii unui local din Cluj (orașul cel mai deschis la minte al României, nu?) au cenzurat, subliniez cuvîntul, o formație de hip hop celebră, numai pentru că aceasta făcuse o declarație simplă: credem în Dumnezeu, în patrie, în unitate, în tradiție, în normalitate etc. Faptul că așa ceva se striga în vara lui 90 pe străzi nu pare a mai impresiona azi pe nimeni. Dacă statul paralel ne ferește de asemenea abuzuri ale cenzurii de orice fel, și mai ales ale cenzurării minților, atunci el e bine venit. Și mai ales este bine venit față de un partid care a dat dovezi suficiente de a fi un partid anti-lege. De cînd a venit la putere, adus de voturile oamenilor vulnerabili la manipularea mediatică și la populismul cel mai grobian. Cu oameni ca Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu, Nicolicea, Tudorel, etc. nu se poate conduce o țară. O țară care, de un an și mai bine, funcționează cu un singur scop. Să-l scape pe Dragnea de pușcărie. Orice altă temă este secundară. Acum, cînd economia (care – încăpățînată – nu ascultă de indicațiile de partid) se prăbușește, cînd prețurile se duc în sus și veniturile „mărite” în jos, este foarte important (lecție clasică de manipulare) să se creeze teme laterale de preocupare publică. Așa este aceasta, prin care sîntem preveniți că libertatea de gîndire e un moft dacă Statul hotărăște astfel. Și, doar știm, „eu sînt statul”. Cel care a spus asta măcar era un monarh atotputernic, dar inteligent și cult.
Christian CRĂCIUN
