În ultima şedinţă de Consiliu local de joi, 31 iulie, aleşii au votat în unanimitate alocarea unor sume de bani din bugetul public pentru susţinerea burselor de performanţă în liceele câmpinene.
Astfel, şi anul acesta, elevii cu rezultate deosebite la învăţătură şi disciplină aflaţi în ultimul an de studiu vor primi burse în valoare de 200 de lei lunar în perioada octombrie 2014 – iunie 2015. În total, este vorba de 30 de burse, repartizate la patru dintre cele cinci licee câmpinene: Colegiul Naţional “N. Grigorescu” – 12 burse; Liceul Tehnologic Energetic – 7 burse; Colegiul Tehnic Forestier – 6 burse; Colegiul Tehnic “C-tin Istrati” – 5 burse.
Nominalizarea elevilor care primesc aceste burse se face de către o comisie formată din patru consilieri locali şi directorii instituţiilor de învăţământ, după o metodologie ce ţine cont de anumite criterii stabilite în Consiliul Local.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!