Sunt săptămîni în care derularea prea rapidă a evenimentelor face dificilă opţiunea observatorului mărginaş. Tocmai mă hotărîsem să scriu despre ridicola afacere a titlului de membru onorific al Academiei oamenilor de ştiinţă acordat preşedintelui Băsescu, prilej de bruscă revigorare a lătrăturilor dintr-o anumită parte a presei, cînd a apărut scandalul stenogramelor. Rareori o imagine mai exactă a mocirlei economico-politice în care ne scăldăm a apărut mai clară în ochii opinie publice. Ziariştii care au tot scris despre reformarea PSD ar trebui să-şi bage capul în nisip. Imaginea partidului care era cît pe ce să ne dea un preşedinte de talia planetară a lui Geoană este perfect dată de dl.Voicu, domnia sa ar putea fi ales ca mascotă. Ce deosebire este între el şi Vanghelie, între el şi Hrebenciuc?
Dl. Ponta are o problemă. Sigur că s-a încercat deturnarea atenţiei de la fondul problemei la întrebări secundare gen: cine a dat stenogramele, cine face jocul politic. Dar nu observaţi că, de cîteva luni, crapă buba şi începe să se scurgă puroiul? În ritmul ăsta, în cîţiva ani, România poate deveni chiar o ţară locuibilă. Dar să nu ne facem iluzii. Complicitatea justiţie – infractori va funcţiona şi de astă dată. De ce spunem un aşa cuvînt mare pe care nu avem voie să-l folosim înainte de o decizie a justiţiei? Pentru că nu mă refer la acest Voicu, ci la toţi cei care au început deja să populeze tribunalele şi puşcăriile. Un fenomen care ar trebui să ne atragă mult mai mult atenţia e format din acele mitinguri din oraşele patriei în apărarea primarilor inculpaţi. Într-o ţară în care spiritul civic este aproape de zero, unde de pildă situaţia catastrofală a învăţămîntului şi încercările fanteziste, sinucigaşe, de reformă nu stîrnesc nici o reacţie, sute de oameni se adună în sprijinul unui primar care a fost condamnat de justitie. Psihologii, sociologii, politologii au de lucru. Explicaţiile nu sunt uşor de găsit. Sau sunt prea la îndemînă, cine ştie?… Cît de bolnavă este societatea românească? Cît de adînc este cancerul? Se mai poate vindeca? Cine are leacul şi cine îl poate aplica? Avem, cum se vede, numai întrebări şi mai deloc răspunsuri. România care nu se vede la televizor este o ţară tristă, plină de humor, cum zicea poetul. Nu avem destulă silă cioraniană pentru a deplînge neantul valah. Căci, pentru a mă întoarce la prima temă enumerată la începutul acestor rînduri, cine este de vină că numita Academie, respectînd o tradiţie mai veche decît ceauşismul, s-a gudurat pe lîngă preşedinte? Andrei Pleşu, într- dispoziţie amară (cum altfel?) se mira ca a ajuns să-l citeze favorabil pe Păunescu care ar fi spus că, încă odată, preşedintele s-a dovedit mai deştept decît adversarii săi. De o stupiditate cosmică respectivii. Şi, în vreme ce chestiuni într-adevăr importante (reforma statului), nu se bucură de nici o atenţie în spaţiul public, ne pierdem vremea cu prostii precum cele de mai sus.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!