Editorial. NOI, VITELE…

Sînt mîndru să fiu făcut vită de CTP. Există injurii care înnobilează, prin efect de bumerang. Mi-e milă doar de țara în care asemenea indivizi ajung lideri de opinie. Țară fără speranțe și fără viitor. Cînd un ziarist de frunte al țării îi face pe compatrioții săi vite pentru că sînt credincioși și alți ziariști încearcă să-i găsească tot felul de scuze, înseamnă că e ceva stricat în fibra noastră. Iremediabil! Unul dintre numeroșii contorsioniști din presă se chinuie să ne demonstreze că, de fapt, Patriarhul ne-a injuriat. Și așa s-a mai creat o falie în interiorul societății noastre. Măcelari pricepuți stau la intrarea abatorului și despică chirurgical hălci din noi. Pe viu. Și noi mugim pe Facebook înghesuindu-ne spre strungă.

Să recapitulăm: familia – au dezarticulat-o după referendum și prin legislații bine țintite; școala – au distrus-o prin noianul de așa-zise reforme; urmează biserica, al treilea stîlp al identității: altfel de unde acest val brusc de ură împotriva ei? Nu neg că sînt multe lucruri criticabile în interiorul BOR. Dar nu despre asta este vorba în atacurile concertate ale presei. Am scris încă din perioada stării de urgență și a Paștelui că modul de gestionare a situației de către Statul român a fost inabil și incorect. Discreționar și ne-democratic (starea de urgență nu înseamnă restrîngerea democrației, ci reducerea temporară a unor drepturi). Biserica a tăcut și a respectat strict interdicțiile. A ieșit din sfintele lăcașe și a ținut slujbele în aer liber. Decidenții au continuat să o ignore și, în preajma pelerinajului de Sf. Parascheva, l-a interzis fără niciun fel de dialog. Și s-a văzut că au dat prilejul provocatorilor să răscolească mizeria. Înainte de Sf. Dumitru, au luat aminte și pelerinajul s-a desfășurat în deplină ordine, fără incidente. Asta i-a scos din minți pe anti-clericalii noștri de serviciu. Patriarhul nu a amenințat puterea, i-a atras atenția că nu poate ignora forța socială a bisericii. Atît. Asta l-a enervat pe CTP, nu mai vorbesc de cohorta de postatori de pe Facebook. Și nici de lipsa de reacție a presei, care nu a analizat implicațiile „pamfletului” marelui jurnalist. 

Bun, deci sîntem vite. Este primul pas: ce ne învață istoria? – așa au început și nazismul și legionarismul și bolșevismul. Mai întîi este etichetat adversarul,pus la index, încadrat într-o categorie care-l coboară în subuman. Bandit, dușman al poporului, rasă degenerată, etc., drumul spre plutonul de execuție este liber. Există o vastă bibliografie care analizează cum s-a petrecut acest proces. De la a-i face pe oameni vite, la asasinatele din Franța din această săptămînă este shortcut. Mă refer la această mentalitate, de a delimita o anume categorie asupra căreia să se atragă oprobiul public. Bătrîna care aduce cîteva crengi la rugul lui Jan Hus, tricoteuzele care se distrau la spectacolele ghilotinei, acestei categorii i se adresează textul lui CTP și cele care-l sprijină. Mai e ceva, în atenția unei pletore de ONG-uri specializate: dacă nici ăsta nu este text incitator la ură, atunci care este? Speriat de consecințe, autorul a încercat să ne explice că n-a spus ceea ce a spus, că, adică, nu ne-a făcut vite. I-a supărat, apoi, foarte tare pe cei din liga amicii lui CTP legătura pe care PS. Ignatie al Hușilor a văzut-o între limbajul (atenție: limbajul, dar limbajul creează realitatea) lui CTP și cel al faimosului torționar de la Pitești, Eugen Țurcanu. Tocmai pentru că poate fi foarte greu combătută. Oricum, nu cu propoziții de felul: hai, domne, că CTP nu-i Țurcanu! Firește că nu e, dar îl precedă. Are aceeași structură mentală. Asta e primejdia. (Observați că biserica nu are drept de la cuvînt, ori de cîte ori un reprezentant al ei exprimă un punct de vedere – de astă dată Episcopul Ignatie sau purtătorul de cuvînt, dl. Bănescu – este imediat linșat mediatic, de parcă ar fi obligat să exprime exact punctul de vedere al oponenților. Libertatea cuvîntului e valabilă numai pentru „ai noștri”). Iar asocierea care ne dă prin gînd imediat cu nebunia teroristă din Franța nu e deloc o forțare a comparației. Ambele sînt semne ale aceluiași torent istoric mai larg. 

În procesul lung de sinucidere a Eur-Americii, decreștinarea și, în genere, spălarea memoriei au rolul glonțului de argint. Nu dă greș. Observați că încerc să mă mențin la chestiuni de principiu, de teorie generală, evitînd să-mi exprim direct punctul de vedere, aș fi mult mai tranșant atunci. Nu cad în eroarea de a purta o dispută teologică cu dl. CTP („ce-ar fi spus Iisus dacă…”), unde domnia sa nu a început încă alfabetizarea. În calitate de biet creștin prea-păcătos, jubilez, atacul împotriva creștinismului intră perfect în scenariul Mîntuirii. Mă limitez strict aici la domeniul în care dl. CTP este suveran: cel ideologico-politic. De exemplu refuzul, acceptat de lege, al consilierilor USR de a vota cu mîna pe Biblie vine din același străfund resentimentar și de analfabetism cultural. El a fost interpretat de cei aidoma lor ca un gest de onoare și rectitudine morală. S-a și pus o întrebare, aparent foarte inteligentă: dacă ei nu cred, nu e corect să nu fie ipocriți? Fals. Mie mi se pare un gest de inutilă și stupidă infatuare puștească a acestui partid care refuză să se maturizeze. Pariez că 80% dintre cei care s-au dat acum mari liber cugetători s-au căsătorit religios și și-au botezat copiii. Atunci, cum rămîne cu rectitudinea de conștiință? Rezumînd: această penibilă întîmplare, care a dezvăluit zăcăminte adînci de ură din adîncurile sufletului colectiv, este parte dintr-un război și ne obligă să ne regîndim ființa, inclusiv cea națională. Trist moment! Noi, boii, sîntem totdeauna triști!