Eram recent la Cluj la o manifestare oficială, cînd un bărbat care nu s-a recomandat, habar nu am cine era, m-a întrebat dacă este posibilă democrația fără partide. În esență i-am răspuns ca la Poșta Redacției pe vremuri: deocamdată nu!
Încerc să transcriu aici elementele demonstrației. Știu că la noi imaginea partidelor este catastrofală, și pe bună dreptate. Structurate mai mult ca organizații infracționale, cu o politică de recrutare inspirată de acestea, ele sunt la antipodul slujirii binelui public, așa cum cer manualele de politologie. Sunt asociații de cucerire și păstrare a privilegiilor puterii. Izolate în „cercul lor de legi”, partidele noastre nu au altă viziune decît populismul. Or, reformarea societății, de care avem atîta nevoie și o tot invocăm de un sfert de veac, nu se poate face, din păcate, decît de sus în jos, decît printr-o politică asumat antipopulistă.
Nu veți vedea nici un politician invocînd măsuri pe care „masele” nu le agreează. Iată un exemplu recent: așa numita lege a dării în plată, ale cărei efecte pe termen lung pot fi catastrofale, dar care „dă bine” la public, făcînd din bănci expresii ale exploatatorului capitalist rapace. Sau priviți programele candidaților la primării.
Sigur, există și alte forme ale democrației: societatea civilă de exemplu sau democrația directă. Pe prima o expediez repede aici, pentru că s-a infectat de aceleași vicii ca și lumea politică. A doua ar părea un ideal. Fiecare cetățean să voteze fiecare hotărîre care îl privește. Nu e chiar greu de atins practic, instrumentele tehnice sunt azi facile, niște legi ale votului electronic mult mai inteligente ar fi suficiente încît să putem – ca în Elveția – organiza referendumuri pentru o mulțime de chestiuni de interes general. Toată lumea ar vota, să dau un exemplu local: să spunem construirea pistei de motocros, n-ar mai decide consilierii, ci toată populația. Și așa la nivelul întregii țări. Ar fi bine? Teoretic, da, practic ar fi un dezastru garantat. Colaps social. Mult mai rău decît acum. Pentru că, să nu uităm, aceste partide catastrofale sunt rezultatul exact al votului liber exprimat. Exprimat de cine? De o populație anomică, necultivată civic și intelectual, cunoscînd doar interesul material imediat, complet insensibilă la chestiunile morale, indiferentă, reacționînd în cel mai bun caz emoțional și nu rațional.
Cum ar vota, de pildă, oamenii de la Opera Națională (mă obosește acest epitet lipit peste toate instituțiile) care au declanșat acel jenant conflict de un provincialism grobian? Sau cei care, mai an, spălau cu detergent Masa Tăcerii? Dau aceste exemple din lumea intelectuală, pentru că aici am avea minime pretenții de raționalitate, cunoaștere și detașare de imediat. Dar dacă nici aici…, ce pretenții să mai ai de la unii intervievați la Vox Populi sau Cîrcotașii?
Sigur, în toată lumea democrația partinică este de cîteva decenii în criză gravă, populismul face ravagii, vremea unor politicieni de tipul Ronald Reagan sau Margaret Thatcher a trecut, acum e vremea lui Donald Trump sau, la noi, a lui Becali. Mă uitam, să dau alt exemplu, la europarlamentarii noștri. Știați că există o aplicație pe internet care „traduce” orice frază scrisă în româna corectă, normală, în limbajul dnei Grapini? Rîdem, rîdem, dar analfabeta în discuție îl ia de sus pe Andrei Pleșu și îi dă lecții de civism și patriotism. Iar doamna în discuție, ajunsă deja folclor precum strămoșul dînsei Zăroni, este europarlamentar. Să ne mirăm de ce România are imaginea dezastruoasă pe care o știm?
Cu alte cuvinte, votul democratic nu este o soluție pentru a avea lideri competenți și corecți, dar este singura soluție a democrației. Au existat vremuri fericite (mă refer evident la perioada de după 1990) în care în parlament sau în partide erau oameni de foarte bună calitate și de o incontestabilă autoritate profesională. Încet, încet ei au fost împinși afară din lumea politică, ori de cîte ori vreunul „din afara Sistemului” (dau primele exemple care îmi vin la îndemînă Papahagi sau Neamțu) a încercat să coaguleze ceva, a fost imediat supus unui tir imposibil de invective, Sistemul este foarte eficient în a se apăra de „intruși”. După ce și-au votat pompoase „criterii de integritate”, partidele s-au șters cu ele undeva, propunînd pentru viitoarele elecțiuni locale aceiași candidați bine verificați în luptele de gherilă cu șpaga (cine are comisionul mai mare) sau cu DNA-ul. Votul e complet irelevant în acest context, cîtă vreme un Dragnea face în continuare jocurile politice după ce a manipulat (zic procurorii) vreun milion și jumătate de voturi, iar plagiatorii din guvern stau nederanjați de nimeni. Se pot reforma partidele? Sigur. Dar de către cine și pentru cine? Și de ce?
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!