E bine, mai ales după o anumită vîrstă, să fii la zi cu analizele. România, țară bolnavă, este în fiecare seară analizată, de o armată de inși, pe toate posturile Tv. Nu mai pun la socoteală și zecile de mii de comentarii FB-uchiste. Toate bune, numai că acest belșug de analize nu reprezintă un pas spre vindecare, ci însăși boala. Cum se desfășoară lucrurile: un ziar obscur, care nu s-a distins niciodată prin corectitudine sau calitate editorială (sau, și mai bine, un blog anonim) publică o „știre”. Mari trusturi de presă și doctorii în analize o preiau: „după cum spune ziarul X”, „noi nu credem că e așa, dar….” Și o rostogolesc la nesfîrșit, zile, săptămîni, încît ceea ce era dat la început ca o supoziție devine în mintea bizonului televizual o certitudine. O mai exista în vreo limbă expresia: „a spus la televizor”? Ca semn al credinței nestrămutate în adevărul emanat din ecran. Caragiale însuși, marele psiholog național, observa că minciuna trebuie să fie grosieră pentru a se prinde, cea rafinată, subtilă, nu are așa multe șanse. De aceea sursele noastre de analize îngroașă cît pot contururile şi au grijă să șteargă toate nuanțele. Știu exact pe ce pedale să apese pentru a stîrni emoțiile colective. Dar nu capacitatea de raționare. Ceea ce ni se vinde seral este doza de narcotic al gîndirii critice. Probleme de interes minor sînt gonflate, date esențiale sau evenimente sînt pur și simplu trecute sub tăcere. Analfabetismul funcțional, despre care s-a discutat la un moment dat, exact asta înseamnă: incapacitatea de a te desprinde de mesaj și de a-l analiza. Vă speriați de biserici? Păi programul seral al televiziunilor se bazează în exclusivitate pe un fel de credință laică, obtuză și fanatică. Care nu învață nimic bun. Știți care e primul lucru suspect? Acela că, indiferent de temă, sînt aceiași oameni care apar. Că este vorba de plagiate, de situația ambulanțelor SMURD, de buget, de prăbușirea tavanului unei școli, de Brexit, de turneul lui Trump, de laserul de la Măgurele, de căsătoria unisex, de autostrăzi, de Constituție, de opera lui Brâncuși, de terorismul islamic, de ruina Cazinoului din Constanța, de efectele vaccinării, de armarea clădirilor pentru a rezista la cutremure, de premiul Nobel pentru literatură…. veți vedea aceiași oameni dîndu-și cu părerea. Domnilor, e imposibil! Aș vrea ca la fiecare temă să văd specialiști în chestiunea respectivă. Nu jurnaliști atoate-știutori, nici măcar politicieni care cred că votul popular le-a crescut, simultan cu self estima și averea, dar și competența și IQ-ul. Sigur, din păcate ei decid, de cele mai multe ori fără a-i consulta sau a-i asculta pe adevărații specialiști. Dar nu pot să cred că se pricep la toate. Sau măcar la una, două chestiuni. De aceea analizele nu arată niciodată nivelul real al colesterolului național. Bolnavi moral, ne îmbolnăvim și mai rău prin aceste false diagnostice. E ca și cum l-ai pune pe mecanicul de la service care îți repară mașina să te opereze de apendicită. Pe motiv că are mîna ușoară. Sînt deci două moduri principale de manipulare a analizelor: pe de o parte manipularea temelor, unele sînt ignorate, altele inventate, altele gonflate, altele brusc suspendate, altele dezgropate brusc după ani și ani, după jocuri de interese care rămîn ascunse publicului. Pe de altă parte, falsificarea lor de-a dreptul prin analize lipsite de profesionalism. E suficient să citești în paralel un ziar occidental, indiferent de orientare, și unul bucureștean. La ei scriu profesori universitari, specialiști de vîrf, filosofi. La noi, scribii de serviciu. Lumea îi cunoaște pe Cristoiu, pe CTP și vreo doi, trei jurnaliști de la tv. Avem angliști de calitate, mulți cu studii serioase în Albion. I-ați văzut cumva convocați să explice „de ce e Anglia altfel”? Cînd un intelectual de valoarea, onestitatea și rectitudinea lui Cărtărescu scoate o carte de publicistică, în loc să fie salutat la toate televiziunile și chemat să-și spună părerea despre treburile Cetății, e din nou și din nou împroșcat cu noroiul invidiei. E doar un caz. Mă interesează de 1000 de ori mai mult părerea lui Papahagi despre Brexit decît a lui CTP. Părerea lui TRU despre terorismul musulman decît cea a cutărui pompos intitulat „blogger”. Părerea lui Paleologu despre situația Bucureștiului decît cea a lui Firea. Părerea lui Pleșu despre politica noastră externă decît a lui Mihalache. Părerea lui Baconski despre familie și nu a activiștilor de orice fel. Părerea lui Liiceanu despre plagiate, și nu a cutărui absolvent și profesor la universitatea particulară și Vășcăuți. Este o scară de valori aici, orice buletin de analize asta conține, niște indici valorici. E scara mea, mi-o asum. Fiecare e liber să-și construiască o astfel de scară. Cu condiția de a avea argumente. Prea mult analizata Românie este, de fapt, în comă. Iar doctorii mediatici îi spun: ce bine arăți azi!
Christian CRĂCIUN
