Acum vreo două săptămîni, prezent la o televiziune, dl. Băsescu spune că Primăria București are lipsă în buget cam 1 miliard. Am asistat apoi la un spectacol hipnotic: intrată în replică la telefon, dna. Firea l-a mitraliat pur și simplu cu injurii vreo zece minute – sub privirea pasivă a moderatorului -, fără evident să aducă nicio cifră drept contraargument, spunînd doar obsesiv „nu-i adevărat, sînt bani” șamd. Sigur că aflăm acum că este necesară o rectificare negativă a bugetului primăriei exact cu suma amintită. Asta este o introducere pentru a înțelege contextul. Căci asistăm la o serie de tăieri bugetare, inexplicabile într-o economie care crește atît de zglobiu cum ne-o prezintă guvernanții. Tăieri care afectează, ca de obicei, în primul rînd cultura. Teatrul Național din București este paralizat, obligat să concedieze peste 50 de persoane din personalul tehnic, indispensabil într-o uzină cum este un teatru unde se văd numai actorii. Toate instituțiile de cultură, teatre, muzee, opere, proiectele culturale independente care sînt sîngele vieții culturale sînt grav afectate. Ministrul Culturii spune, cu un cinism stupefiant, că angajații respectivi nu sînt ai teatrului. Ba sînt, prin intermediul unei agenții, și, mai ales, sînt neapărat necesari. O autostradă, dacă nu o începi anul ăsta, o poți începe și la anul. În cultură, însă, orice pierdere este iremediabilă: un proiect cultural, un festival, un contract cu o mare personalitate artistică internațională sînt unice, odată ratate nu mai pot fi recuperate.
De puțină vreme am aflat șocați (vestea nu a făcut însă foarte multe valuri, pentru că în presa noastră cultura nu are vizibilitate) că TVR „a pierdut” (de fapt, a refuzat) drepturile de transmisie a Festivalului Enescu. Am avut revelația că oamenii ăștia urăsc cultura. Mulți spun că „e la fel ca în anii 50”. Nu tocmai! În anii 50 erau urîți oamenii de cultură, ca reprezentanți ai „burgheziei”. Dar Cultura reprezenta totuși un fel de fascinație misterioasă. Intimida. Acum, cu toate fabricile lor de doctorate, ăștia urăsc, de fapt cultura, ca pe ceva ce le rămâne definitiv interzis și le scapă controlului. Pot să aibă șapte doctorate, tot inculți rămîn. Nici măcar snobi nu sînt, ca Năstase. Statul nu are bani să cumpere un Brâncuși, dar ei achiziționează prin experți tablouri doar pentru că au auzit că se pot face foarte mulți bani dintr-un metru pătrat de pînză, și le pitesc în cavouri. Pentru ei, cultura se reduce la lozincile identitare de un naționalism tîmp, la versurile răcnite ale lui Păunescu, la sarmale și la ie. Mă apucă groaza cînd văd că ne lăudăm, la Bruxelles de pildă, cu asemenea „spectacole” perfect în spiritul nerăposatei Cîntări a României. În loc să impunem artiștii vii și cultura vie, de azi, promovăm o ancestralitate nici măcar autentică. Ne autoprezentăm drept primitivi. Ura lor față de cultură vine, firește, din resentiment și din ignoranță. Un învățămînt care a exmatriculat de mult noțiunea de cultură generală nu oferă nici măcar minimul background necesar pentru a înțelege mecanismul sistemului cultural. În subconștientul multora pare că se păstrează străvechea idee proletcultistă că omul de cultură este un parazit, care trăiește din banii bietului muncitor. Iar cultura ca atare un lux al paraziților sociali. Sigur că nu vor spune cu voce tare asta, dar mentalitatea subsecventă aceasta este. Există și o explicație mai pragmatică: lipsa de bani.
În ciuda triumfalismului afișat de guvern și de găunosul domn Teodorovici, miroase rău a criză. Și de unde să tăiem? De la cultură, care e un lux, firește. Ura este față de ceva ce nu înțelegi, ce simți că te depășește, mai ales cînd ai foarte multă putere, te înspăimîntă, pentru că îți scapă. În altă ordine de idei, actorii trebuiau pedepsiți pentru protestele lor foarte decise la adresa abuzurilor puterii actuale. Acum citesc despre reacția tipică de politruc a ministrului culturii, care a decis control la TNB, în loc să protesteze din toți rărunchii la reducerea bugetului păstorit de domnia sa. Căci nu numai TNB e în discuție. Dar e cel mai vizibil. Vedeți cum oameni care au asigurat continuitatea și funcționarea normală a unor instituții – într-o țară în care domnește haosul perfect organizat – cum sînt Isărescu sau Caramitru devin adevărate ținte pentru acest partid al cărui singur punct autentic de guvernare este distrugerea țării? Au distrus învățămîntul, căci numai prostimea poate fi manipulată, au distrus presa independentă, sugrumă cultura (la nivel local jalea e și mai mare, cu excepțiile de rigoare, în afara „cîntărilor” cu tot felul de „artiști” abonați, plătiți pe sume incredibile, primarii nu au nicio altă idee despre ce înseamnă cultură). Cultura este ultima redută. Dacă ignarii ăștia grobieni o reduc și pe-asta la un fel de „opium pentru popor” la „distracția” cu mici și bere sîntem pierduți!
Christian CRĂCIUN
