Editorial. „AM CONVINGEREA”

Un scriitor notează pe Rețea (unde altundeva?), după ce ia serios la refec autoritățile, în frunte cu ministrul sănătății, pentru că se încăpățînează să ia măsuri (mai bune, mai rele, asta e altă poveste n.m.) anti-epidemie, notează deci: „am convingerea că în jumătate de an epidemia se va termina”. Superbă frază! Pentru că uită să ne spună esențialul: pe ce se bazează această convingere? Ce spun specialiștii, doctorii (e drept, foarte contradictoriu) este, care va să zică, vax, contează ce vă spun eu, scriitorul. Insist asupra meseriei, nu pentru că ar avea aici vreo importanță în sine, ci pentru a sublinia că omul nu are nicio calificare de specialitate. Este drept că planetara criză, cuplată cu dezvoltarea cancerigenă a Rețelei, a ridicat la niveluri incredibile sportul datului cu părerea. Moromețianul „pe ce te bazezi?” este definitiv desuet. Toți avem convingeri. 

Exista, pe vremuri, una dintre puținele emisiuni de cultură de la televiziunile noastre care se numea Înapoi la argument. Cam de asta am avea nevoie cu stringență acum: să ne întoarcem la argumente. Sunt însă tot mai mulți oameni care se cred dispensați de acest efort, pentru că vă spun eu este suficient. Sigur, asta ține și de o anume aroganță intrinsecă meseriei de artist, mai ales scriitor, acesta se crede învestit prin decret divin (har) cu o capacitate de înțelegere mult peste media muritorilor. Asta poate fi valabil pentru chestiuni ținând de procese sufletești sau sociale. Nicidecum de viruși sau fizica cuantică. Efectul pervers al Rețelei este tocmai că acordă putere prin dispensă totală de argumente. „Influencerii” – cea mai dăunătoare sub-specie a genului homo (pseudo)sapiens – tocmai din asta își cîștigă faima și banii: din propagarea de „axiome” asupra cărora nu se obosesc să aducă argumente. Și cei care-i combat nu procedează altfel: propagă părerea opusă, în același vid de demonstrație. 

Trăim într-un univers mediatic al „teoremelor” lipsite de demonstrație, al enunțurilor vehemente și atît. I s-a spus epoca post-adevărului, tocmai pentru faptul că este suficient să afirmi ceva pentru ca respectivul ceva să merite atenția tuturor. Valoarea de adevăr a dispărut, resorbită în actul elementar al construirii unei propoziții. Dacă spun: Covidul există și e pandemic, atunci covidul există și e pandemic. Dacă spun: covidul nu există și e o invenție a Ocultei mondiale, Soros, Bill Gattes, Zuckerberget.comp… atunci covidul nu există și e o invenție a ocultei mondiale. Vi se pare absurd? Desigur că este, însuși absurdul lumii noastre. Vi se pare că vă fuge pămîntul de sub picioare și că nu mai înțelegeți nimic din ceea ce se întîmplă? Asta se datorează exact acestei instalări a părerii în locul diagnosticului competent.

Fenomenul descris nu este valabil doar în ceea ce privește pandemia, este la fel de vizibil și în politică. Datul cu părerea a devenit și aici practica de zi cu zi. La noi, dar și aiurea. Lideri ca Trump sau Boris Johnson ilustrează perfect fenomenul. Sute de vedete de la Hollywood sau mediatice din lumea întreagă, la fel. Faptul că a luat un Oscar în nu știu ce film îl face pe X profet: el știe tot și în climatologie și în sociologie (lupta de clasă) și în economie (bogați vs. săraci/ capitalism vs. socialism) și în urbanism și în genetică, pedagogie și în toate celelalte. Ba chiar puberi neformați, al căror simbol este Greta Thunberg, au ajuns să dicteze acest nou mers al lumii. Ce nu știu ăștia este istoria. Pe care, de altfel, o elimină complet din preocupările lor și din explicarea fenomenelor. Istoria, chiar cea elementară, de școală, le strică proclamațiile în care ei comunică. Lumea începe cu ei, nimic nu a fost înainte, atunci, la ce bun să-ți mai bați capul? Vă mirați că lumea a luat-o razna? Eu mă mir că mai funcționează încă mulțumitor. 

Despre lumea politică băștinașă ce să spui în acest context? Pînă și în acest aspect ea ne apare ca o caricatură jalnică a tabloului internațional. Construită după principiul nemuritor al lui „să avem și noi faliții noștri”. Chiar dacă o problemă nu ne privește realmente, ne-o însușim degrabă, să arătăm că sîntem și noi în rîndul lumii, „în trend”, nu care cumva să creadă cineva că nu am avut acces la cele mai recente idei ale Vestului, că sîntem înapoiați. Și, cum se întîmplă mereu, neofiții sînt mult mai încrîncenați decît credincioșii autentici. Așa se întîmplă, de exemplu, cu chestiunea studiilor de gen, inventată recent și la noi ca parte a unui război care nu ne privește și ne depășește oricum. E tot o părerologie nocivă și generalizată. Și, în loc să o combatem, o proclamăm mare disciplină universitară. 

Alt exemplu, din cu totul alt domeniu, dar de aceeași structură: săptămîna aceasta guvernul a lansat Planul național de investiții și relansare economică. Te așteptai, dat fiind domeniul, să fie discutate cifre și strategii economice. În loc de asta, s-a comentat la nesfîrșit locul unde a fost lansat planul și faptul că ar fi fost „plagiat” de la PSD. Ca și cum a construi autostrăzi și spitale, a crește investițiile, a echilibra dezvoltarea pe regiuni, a crește consumul sînt idei de partid, nu legități economice. „Am convingerea că” viitorul va fi al oamenilor care au tot mai puține convingeri (fiecare acompaniată de cel puțin o îndoială majoră) prefabricate și tot mai multe cunoștințe într-un domeniu precis.

Christian CRĂCIUN