Știri

Editorial

TRĂIASCĂ REGELE!
 
Dacă ieşim din obsesia de a reduce orice discuţie politică la comentarea a ceea ce zice/face Băsescu, atunci discuţia lansată – fără să vrea de astă dată, se pare, l-a luat gura pe dinainte pe dl. preşedinte – în legătură cu Mareşalul Antonescu şi Regele Mihai merită contextualizată. Fără a le ierarhiza, amintesc doar cîteva observaţii pe care acest eveniment, desprins de încrîncenările prezentului, ne-a permis să le facem asupra societăţii noastre actuale. – Şocant cîţi dintre cei care pînă mai ieri aderau făţiş sau discret la direcţia „bă maiestate” s-a trezit brusc regalişti scorţoşi doar pentru a-l bruftui încă odată pe preşedinte. Ce credibilitate au? Un CTP de pildă şi-a redescoperit violenţa în spume, de astă dată împotriva celjui care l-a vorbit de rău pe rege. – Precaritatea cunoştinţelor noastre de istorie: obişnuiţi „încă de la paşopt”  să folosim istoria ca o armă de luptă socială şi politică, traversînd instrumentalizarea ei ideologică de după 1944 şi pînă azi, ne trezim că pur şi simplu nu ştim să interpretăm principalele noastre evenimente istorice.

Din acest punct de vedere,preşedintele poate avea oarece circumstanţe atenuante, fiind victima unui mod profund viciat de a preda istoria în şcoală. – Limbajul folosit de domnai sa a fost cu siguranţă inadecvat, chiar dacă degradarea limbajului public nu i se datorează lui Băsescu, aşa cum susţine vulgarul Ponta, de astă dată Preşedintele s-a exprimat într-un mod total inadecvat faţă de un fost şef al statului. În asemenea momente se vede populismul dlui. Băsescu, nu în ceea ce-i reproşează prosteşte liderii opoziţiei, căci este liderul care a luat cele mai anti-populare decizii din istoria recentă, ci în adoptarea unei vulgate asupra istoriei naţionale care aparţine celui mai de jos nivel al populaţiei. – Cazul Mareşalului Antonescu este o castană fierbinte a istoriei noastre din secolul XX. Între erou martir al neamului şi criminal de război multe sunt nuanţele portretului său. Depinde care istorie o citeşti. Dar, dacă ne limităm strict al evenimentul invocat de preşedinte, atunci orice şef de stat român ar fi dat acelaşi semn de recuperare a unor teritorii luate prin rapt de Uniunea Sovietică. Cei care îl critică pe dl. Băsescu pentru această afirmaţie calcă pe un teren minat. Discutarea post factum a evenimentelor istorice pe modelul „după război mulţi viteji…” este pierdere de timp. – Legat de punctul precedent, cea mai aprins discutată chestiune a fost desigur legată de reacţia Rusiei la respectivele declaraţii. Vehemenţa deloc diplomatică a diplomaţilor ruşi a dat apă la moară agenţilor de influenţă de la noi şi celor ghidaţi de nefericitul proverb capul tăiat sabia (Moscovei) nu-l taie (şi-i dă şi gaze mai ieftin). Ceea ce omit cu totul adepţii acestei prea mioritice arii a resemnării şi umilinţei este că Moscova îi respectă tocmai pe cei care se ţin tari. Exemplul polonezilor sau cehilor care nu s-au sfiit să ia atitudini mult mai dure la adresa Moscovei în ultimii 20 de ani, dar care, cu toate astea, au relaţii economice mai spornice cu marele frate de la răsărit trebuie mereu avut în faţă. – Preşedintele Băsescu era printre puţinii noştri politicieni pe care i-am auzit spunînd de cîteva ori „am greşit”. De astă dată, din motive probabil psihologice, a refuzat, repetîndu-şi afirmaţiile cel puţin inelegante, dar şi profund false istoric. Îşi înstrăinează astfel şi puţinii susţinători care i-au mai rămas. Iar Majestatea Sa Regele Mihai îşi continuă trist shakespeare-iana trecere prin istorie, încă odată umilit de ipochimenii „democraţi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare