Știri

Ecumenism câmpinean într-o capelă mortuară cu doi decedați: tată și fiu

Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reunirea tuturor bisericilor creștine într-una singură. Cum a fost înainte de Marea Schismă din 1054, un eveniment care a împărțit creștinismul în două mari ramuri: cea vestică (sau catolică), și cea estică (sau ortodoxă). Între un ortodox și un catolic sunt mult mai puține diferențe decât între un ortodox și un protestant. Principalele dogme care separă cele două mari biserici creștine am putea zice că sunt: primatul Papei (catolicii susțin că Papa este infailibil, lucru contestat de ortodocși), Duhul Sfânt purcede numai de la Dumnezeu Tatăl, susțin ortodocșii, pe când catolicii consideră că Duhul Sfânt vine de la Tatăl, dar și de la Fiul, existența Purgatoriului (numai la catolici) și azimile (pâinea primită de creștini la Sfânta Împărtășanie, care la catolici este nedospită, iar la ortodocși este dospită). 
Recent, au avut loc în familia extinsă a unui ardelean câmpinean, Nicolae Roșca (Cula, cum îi spun rudele și apropiații), două morți fulgerătoare, care au dat măsura unui tragism rar întâlnit. Cula era catolic practicant, stabilit în Câmpina prin anii 1950, sosit din părțile clujene ale Ardealului, de pe pământurile și apele unui sat modest dela poalele Munților Apuseni, pe numele lui, Ciuleni. Un sătuc de vreo 60 – 70 de case, situat la 18 kilometri distanță de Huedin și la câțiva kilometri de satul Răchițele, de unde se trage fostul premier al României, Emil Boc. Și spunem „Cula era”, deoarece de vineri, 25 ianuarie 2019, de pe la orele prânzului, Cula nu mai este. Bătrânul a părăsit această lume pentru una mai bună, în care a fost chemat de Dumnezeu, după ce zilele i-au fost curmate de un infarct produs pe fondul unei lungi boli neurologice. Soția lui Cula, Măriuța, catolică și ea, murise în 2002. Fiul său, Nicolae Jr. (Nicu, așa cum îl cunoștea toată lumea), născut în 1958, l-a îngrijit multă vreme pe bătrânul său părinte, de 87 de ani. Soția lui Nicu, Marieta, este și ea ortodoxă practicantă, ca și tovarășul ei de viață. Nicu suferea de o boală incurabilă, descoperită în vara anului trecut, o maladie care l-a doborât la numai o zi de la moartea tatălui său, după un accident vascular cerebral produs probabil și din cauza supărării care l-a cotropit pe Nicu la aflarea morții părintelui său. 
Așa se face că, în seara zilei de sâmbătă, 26 ianuarie, în capela mortuară de lângă Linie, lângă Cula (depus cu o zi înainte), a fost adus și trupul defunctului Nicu. Cei doi, așezați unul lângă altul, aproape umăr la umăr, așa cum au fost toată viața lor, se prezentau celor veniți să-i privegheze ca doi creștini pe care deosebirile celor două confesiuni creștine de care aparțineau nu i-au îndepărtat niciodată unul de celălalt. Tată și fiu, vlăguiți de bolile nemiloase de care fuseseră loviți, amândoi erau foarte slabi și semănau foarte bine, încât cu greu îi mai puteai distinge. Tată și fiu din oastea pământeană a Domnului, amândoi se simțeau fii ai lui Dumnezeu, indiferent de interpretările înalților prelați ai creștinilor din Răsăritul și Apusul Europei, de la 1054, cei care au decis împărțirea creștinilor în două mari tabere. Desigur, Cula a fost înmormântat după datinile catolice, iar fiul său, după obiceiurile ortodoxe. Cazul deceselor celor doi Roșca, ardeleni adoptați de orașul dintre Prahova și Doftana și chemați în Împărăția lui Dumnezeu unul după altul, constituie un admirabil exemplu de ecumenism creștin, de toleranță religioasă, așa cum Câmpina este obișnuită încă de la sfârșitul secolului XIX, atunci când începe exploatarea industrială a ”aurului negru” aflat în măruntaiele ținuturilor câmpinene. Această exploatare cu participare internațională a făcut din Câmpina un oraș cosmopolit în care au conviețuit, de-a lungul timpului, cetățeni de naționalități și religii diferite, veniți de la Apus, dar și de la Răsărit, o așezare mereu aproape de suflul european civilizator, un loc în care spiritul civic și toleranța religioasă au fost întotdeauna bine prețuite. 
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare