Știri

După cinci ani, expoziţia de păsări de rasă a revenit la Casa Tineretului

După cinci ani, una dintre cele mai importante expoziţii de păsări de rasă din judeţ revine la Casa Tineretului. Evenimentul a avut loc în ultimele trei zile ale săptămânii trecute. De data aceasta, găinile cu pedigree au venit însoţite de iepuri cu pedigree, şi aceştia, de diferite mărimi şi rase. Organizatoarea expoziţiei cu vânzare este Carmen Oancea, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale, păsări şi a producătorilor agricoli “Pleşuva” din Comarnic. În ciuda denumirii asociaţiei (nu foarte inspirată, în opinia noastră), evenimentul nu a fost deloc sărac în exponate, pentru că, până vineri la prânz, fuseseră expuse în foaierul mare al Casei Tineretului sute de boxe cu şi mai multe sute de păsări şi animale. Găinile şi iepurii au dominat numericeşte, dar cei care au trecut pragul expoziţiei au putut admira şi exemplare valoroase de porumbei, papagali, fazani, păuni, gâşte şi raţe. Precizăm că porumbeii nu erau voiajori, ci decorativi, astfel că despre proprietarii lor nu se poate spune că practică sportul numit columbofilie. Ar mai fi de menţionat că suratele galinacee nu au fost admirate prea mult de copiii care au venit în număr mare la expoziţie, însoţiţi de părinţi. Cele mai captivante vieţuitoare în priviri şi exclamaţii admirative de copii au fost iepurii, porumbeii şi papagalii. 
O notă specială şi pentru păuni. Ar fi trebuit să participe la această expoziţie şi câţiva crescători de animale exotice (şerpi, iguane, maimuţe), dar, în ultimul moment, aceştia au anunţat că nu mai pot veni. În afară de crescătorii comărniceni, au mai participat fermieri ai unor asociaţii din Breaza, Sinaia şi Buzău. În cele trei zile de desfăşurare, peste 1400 de vizitatori au putut aprecia exemplarele expuse, ale căror preţ varia între 50 de euro şi câteva sute de euro. Evenimentul a mai fost organizat la Câmpina de alte patru ori, până în 2008, după care asociaţia organizatoare a decis ca oraşul Comarnic să fie gazda evenimentului pentru câţiva ani. «Anul acesta avem pentru prima dată expuşi iepuri în expoziţia noastră. Încercând o prezentare succintă, vă pot spune că avem peste 300 de găini din cele mai diverse rase, 10 fazani şi păuni, 70 de iepuri, peste 50 de porumbei şi papagali. Am avut, la început, promisiunea de participare a unor crescători de animale exotice (maimuţe, şerpi şi iguane), care, până la urmă, nu au mai venit din cauza vremii. Avem expuse rase de găini dintre cele mai valoroase, cele mai căutate fiind “mătasea japoneză” şi “mătasea olandeză”. Şi, de ce să nu zicem, şi Cochinchina pitic, rasa găinei de companie a Iuliei Albu, celebra Loulou.  Rasele de găini grele – Brahma, Cochinchina, Orpington, costă în jur de 100 de euro perechea. Variantele lor pitice, pentru că există şi aşa ceva, sunt mai ieftine. Dintre acestea din urmă se remarcă “mătasea japoneză”, care are numai puf, nu are fulgi, iar pielea este neagră. Astfel de păsări nu pot fi crescute dacă nu ar exista o mare pasiune din partea fermierilor respectivi. Asociaţia noastră a avut şi participări la expoziţii internaţionale, în Germania, în Franţa. Avem, de asemenea, şi crescători de oi, capre şi vaci. În ultimii ani, am încercat să promovez o campanie susţinută de informare a oamenilor în legătură cu faptul că, pentru creşterea animalelor, UE acordă subvenţii importante, care sunt mult mai mari în zonele  de munte, considerate zone defavorizate, cum este şi nordul muntos al judeţului nostru», ne-a declarat, la finalul expoziţiei, Carmen Oancea, preşedintele Asociaţiei “Pleşuva” din Comarnic. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare