Știri

După 16 ani, câmpinenii trimit din nou un liberal în Camera Deputaţilor

Alegerile parlamentare sunt încheiate de două zile, chiar dacă rezultatele finale şi oficiale încă nu au fost prezentate de către Biroul Electoral Judeţean, acest lucru urmând să aibă loc cât de curând. Însă chiar din noaptea de duminică, se ştiau învingătorii: Virgil Guran, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor, care a închis Colegiul 2 Deputaţi cu aproape 53%, şi Georgică Severin, care a câştigat Colegiul 1 Valea Prahovei cu aproximativ 56% din voturile valabil exprimate.
Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina, este consilier judeţean, dar, cu siguranţă, va renunţa la legislativul prahovean în favoarea celui naţional. Georgică Severin este senator în funcţie şi a câştigat primul său mandat de parlamentar, la alegerile din 2008, candidând din partea PDL, după care, în 2010, a trecut la PSD. 
La ora închiderii ediţiei, încă nu fuseseră numărate voturile de la toate secţiile de votare ale  Colegiului 1 Valea Prahovei, care se întinde de la Azuga până la Băicoi, incluzând colegiile 1, 2 şi 3 pentru Camera Deputaţilor din Circumscripţia Electorală Prahova. Menţionăm că scorurile electorale prezentate nu sunt oficiale, ele fiind rezultatul numărării voturilor înregistrate în procesele-verbale ale secţiilor de votare din cele două colegii.
În Colegiul 2 Deputaţi Câmpina, Virgil Guran l-a învins pe principalul său contracandidat Alexandru Anghel, care nu a reuşit să obţină decât 30,5% din voturi, locul al treilea fiind ocupat de Marcel Nica, reprezentantul PP-DD (11%).
Scrutinul electoral din municipiul prahovean s-a desfăşurat într-o relativă linişte, cu puţine incidente majore (printre care dispariţia unei ştampile de vot din Secţia nr. 159 din incinta Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”), spre deosebire de virulenta şi extrem de agitata campanie electorală. Procesul electoral nu a fost afectat nici de penele de curent electric care au lăsat în beznă, pentru perioade scurte de timp, mai multe secţii de votare. Câmpinenii nu s-au înghesuit să voteze, dar nici nu se poate spune că participarea lor la vot a fost printre cele mai scăzute din judeţ. Din cele 33.350 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat la urne, duminică, 9 decembrie, 15.101, ceea ce înseamnă că participarea la vot a fost de 45,28%, sub cea înregistrată la alegerile locale din 10 iunie, când peste 56% dintre câmpineni se prezentaseră la urne. Pentru că ponderea voturilor alegătorilor câmpineni a fost mult mai mare (oricum, decisivă), în rezultatele electorale finale înregistrate la Colegiul 2 Deputaţi, se poate spune că, după 16 ani, câmpinenii trimit în Parlament din nou un liberal. La alegerile parlamentare din 1996, chiar dacă ele s-au desfăşurat sub imperiul unui alt sistem electoral (nu uninominal, ci pe liste de partid), majoritatea alegătorilor câmpineni trimitea atunci tot un liberal şi tot în Camera Deputaţilor: pe Victor Barbăroşie, un cunoscut inginer al Institutului de Cercetări Petrol şi Gaze. A.N.

Un comentariu

  1. A fost, zic eu, spiritul liberal care a cuprins mare parte a campinenilor, inca din timpul campaniei pentru alegerile locale.Apoi, i-au acordat increderea candidatului deoarece a declarat ca nu are stapan si ne va reprezenta cu cinste.Fie ca lozinca "Prin noi insine" sa devina ordinea de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare