Fundaţia Medi’s din Câmpina a demarat o campanie de vaccinare opţională, începând cu data de 1 iulie, mai ales împotriva unor boli precum meningită, septicemie, otită, pneumonie, varicelă, zona Zoster, cancer de col uterin sau hepatită. Fundaţia din Câmpina are ca partener, în cadrul acestei campanii, firma de produse farmaceutice Sanofi Pasteur Bucureşti, iar în urma rezultatelor excepţionale ale campaniei, Fundaţiei Medi’s i s-a mai adăugat un partener. Este vorba de farmacia Seti, din Câmpina, care a donat vaccinul antihepatitic tip B. Medicul Minerva Stanciu, unul dintre coordonatorii campaniei, ne-a declarat despre această donaţie: “Ne-a bucurat foarte mult dorinţa farmaciei Seti de a ni se alătura. Sprijinul lor este extrem de important. De acest vaccin beneficiază gratuit cei care nu au o imunizare completă, care au contact în familie cu persoane cu hepatită de tip B sau care au vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani şi nu au efectuat vaccinul în cadrul campaniei din programul naţional”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!