De câteva luni, viața sportivă a Câmpinei este mai bogată, pentru că, tot de atâtea luni, orașul dintre Prahova și Doftana a adoptat o mare sportivă. Carmen Herea este numele ei, iar pentru cei care nu o cunosc (înotul nu este ca fotbalul), trebuie să subliniem că, în urmă cu un deceniu, noua noastră câmpineancă era multiplă campioană națională la înot, participantă la doua olimpiade (la una dintre ele, foarte puțin i-a lipsit să urce pe podium), la trei campionate mondiale (unde s-a clasat mereu pe primele opt locuri), dar și la campionate europene, de unde s-a întors cu medalia de aur. Pașii destinului au purtat-o pe Carmen spre meleagurile câmpinene, iar inima i-a cerut să rămână pe aceste locuri, după înființarea Secției Înot a Clubului Sportiv Câmpina.
Am stat de vorbă, zilele trecute, cu fosta mare campioană, care conduce secția amintită mai devreme, încercând să aflăm dacă este posibilă revigorarea înotului câmpinean, care a cunoscut o dezvoltare deosebită prin anii 1970 și 1980. Nu a fost prea ușor sa o facem pe interlocutoarea noastra să-și înfrângă modestia și să se prezinte pe sine, împreună cu toată cariera sa de excepție (“mi-e greu să vorbesc despre mine, prefer să o faca alţii…”, ne-a mărturisit ea), dar am aflat, până la urmă, că una dintre fiicele Câmpinei, recent adoptată, s-a născut la Ploiești și a început înotul de la cinci ani și jumătate. A iubit cu toata ființa ei acest sport, căruia i-a dedicat următorii 20 de ani ai vieții sale. A fost, la început, campionă națională de juniori, iar apoi, de seniori. Timp de 10 ani, a fost în elita înotului românesc. În urma unei accidentări, a fost nevoită să abandoneze înotul de performanță, dar nu și-a abandonat definitiv marea ei dragoste, deoarece a îmbrăcat foarte ușor hainele antrenoratului, care i s-au potrivit de minune pe trupul ei sculptural, pe care înotul l-a armonizat în mod deosebit, așa cum se întâmplă cu toți înotătorii. În urma accidentului nefericit, Carmen Herea s-a retras în culmea gloriei, și de atunci, îndrumă aspiranții acestui sport spre alte culmi de glorie. “După accident, am început o activitate didactică, predând la Universitatea din Ploiesti, Catedra de educație fizică și sport. De fapt, nu am întrerupt contacul cu apa, deoarece am avut mereu câțiva copii de antrenat. Am avut o colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Ploiești, iar de câteva luni, sunt angajată a Clubului Sportiv Câmpina. Chiar dacă mi-ar fi fost mai ușor să găsesc înotători gata formați, pot spune că proiectul CSC la care particip este o provocare pentru mine, căci întotdeauna mi s-a părut mai interesant și mai tentant să construiești ceva de la zero, decât să modifici construcții neridicate de tine, încercând să-ți pui amprenta asupra unor proiecte inițiate de alții. Secția noastră de înot a prins viață la începutul acestei veri, pe 1 iunie. Împreună cu președintele clubului, Adrian Stoican, și coordonatorul secției Fotbal a clubului, Roberto Opațchi, am fost prin mai multe școli câmpinene, ca să le vorbim copiilor și să îi atragem la sportul de masă, care înseamnă, nu-i așa?, mișcare și sănătate, și care, în funcție de talentul și eforturile fiecăruia, poate deschide ușa sportului de performanță. De fapt, acesta este și obiectivul clubului municipalității: să scoată copiii din case și să îi convingă să facă sport.
La fel ca la Fotbal, am desfășurat cu succes o campanie de recrutare în urma căreia peste 80 de copii care au venit la întâlnirile programate la bazinul de înot didactic. Mulți au venit, probabil, și pentru că toate cursurile noastre sunt gratuite. Am selectat vreo 35 de copii, care mi s-au părut că vor cu adevărat să muncească și să obțină performanțe, dar selecția continuă. La început nu vom face decât trei antrenamente pe săptămână, dar ulterior, pentru a obține rezultate notabile și performanțe, vom mări numărul antrenamentelor. Pentru a nu-i deranja pe sportivii celorlalte cluburi profesioniste de înot, vom folosi la maximum perioadele în care bazinul de înot didactic este liber. Deocamdată, secția noastră de înot își desfășoară activitatea pe un singur culoar al bazinului de înot, în intervalul de timp 14.00 – 17.00, de luni până vineri. La sfârșitul perioadei de selecție, copiii selectați vor fi împărțiți pe grupe de vârstă. Înotul este unul dintre cele mai complexe sporturi, poate cel mai complex. El ajută sportivul practicant să câștige nu doar o bună pregătire fizică și un corp armonios, ci și să-și fortifice psihicul și să se disciplineze. Până la urmă, fiecare sport este bun, pentru că orice mișcare este benefică, mai ales pentru cei de vârste fragede”, este de părere Carmen Herea, coordonatoarea secției Înot a Clubului Sportiv Câmpina.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!