Știri

De 8 Martie, concurs de frumuseţe şi un spectacol de 1,52 miliarde lei vechi

A fost 8 Martie… Ziua Femeii… Dincolo de simbolul acestei zile, administraţia locală a organizat pentru prima oară un şir întreg de acţiuni, care au costat nici mai mult niuci mai puţind ecât 1,52 miliarde lei vechi. Cel puţin la prima mână!Ce a intrat în aceşti bani? Un spectacol la Casa de Cultură, în care principalul moment a fost un concurs de frumuseţe. Dincolo de ideea ca la Ziua Femeii să organizezi un concurs cu… femei, pe scenă au urcat zece tinere care au parcurs trei probe – ţinuta de zi, costumul de baie şi rochia de seară, împănate cu întrebări, care au oferit unele răspunsuri hilare, dar şi altele interesante. Cel ami interesant a fost că tinerele au fost întrebate ce ar mai trebui Câmpinei, răspunsurile urmând a se găsi – probabil – în viitorul buget local.În cele din urmă, juriul condus de primarul Tiseanu a oferit marele premiu aceleiaşi tinere, care a câştigat şi premiul de popularitate în rândul publicului – Ioana Andrada Drăghiceanu. Spectacolul, prezentat de Claudiu Bleonţ, a mai cuprins pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Adrian Ciucă, dar şi formaţia The Sixteens. Cei care nu au beneficiat de favorul administraţiei locale de a avea invitaţie la spectacolul din sală – şi au fost destui nemulţumiţi – au ales spectacolul în aer liber. În tradiţionalul loc de spectacole în aer liber, intersecţia de la Casa Cărţii, câteva mii de persoane au asistat la un concert susţinut de Nico, Direcţia V şi Voltaj, încheiat cu un spectaculos foc de artificii.Totul a costat, repetă, 1,52 miliarde lei vechi! Dacă se putea face şi altceva cu aceşti bani, dacă nu ar fi fost mai bine ca întâi Câmpina să arate la propriu la nivelul unui asemenea spectacol – străzi, trotuare, curăţenie – vă lăsăm pe dumneavoastră să apreciaţi.

Un comentariu

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare