Zilele lui 2011 sunt numărate. Se încheie un an dificil, dominat de măsuri draconice de austeritate, care reprezintă de fapt, în mare parte, consecinţa actului decizional al unor politicieni prea puţin capabili să înţeleagă că lumea se îndreaptă în altă direcţie decât vor ei.
Corsetul sistemului social, care produce dependenţă şi îl sufocă pe cetăţeanul lumii, stă să explodeze sub privirile speriate ale jandarmilor mondiali rămaşi fără soluţii. În spatele cortinei instituţionale, marile puteri Germania, Franţa, Anglia, SUA, Rusia ori China şi-au propus să remodeleze lumea după exemplele trecutului şi interesele prezentului, fără să ţină cont că ea, lumea, a ajuns din câte se pare la o altă etapă şi anume la aceea în care eliberarea individului faţă de constrângerile sociale s-ar putea constitui în primul amendament al societăţii viitorului. Aşa cred că se explică şi violentele răzmeriţe din Anglia, SUA, Egipt şi Rusia ocupată de Putin. Exemplele pot continua.
Oamenii dau semne din ce în ce mai clare că s-au săturat să-şi trăiască viaţa sub presiunea îndatoririlor impuse de o societate de consum care pe lângă progres a adus şi sclavia modernă, manifestată în genere prin dependenţa faţă de cei care deţin injust controlul resurselor financiare. Striviţi sub talpa acestui totalitarism economic, oamenii îşi caută libertatea, pe care însă o vor dobândi numai atunci când vor înţelege că nivelul de trai trebuie să fie direct proporţional cu produsul muncii, singura modalitate de a le arăta cămătarilor făţarnici ai lumii, care ne-au adus în pragul falimentului generalizat, că banul a fost inventat ca un instrument de plată şi nu ca unul de manipulare şi tortură psihică.
Sigur că răzmeriţele violente nu reprezintă o soluţie pentru acest tip de eliberare, mărturie stând chiar viaţa celui care a fost Vaclav Havel, un simbol al luptei pentru libertate în istoria modernă a Europei. El a lăsat în urmă semenilor demnitate, libertate şi prosperitate. Dar câte popoare se mai pot lăuda azi cu astfel de lideri? În lipsa unui Havel al lor, oamenii de pretutindeni se simt singuri, hărţuiţi şi dornici să cunoască dreptatea, la care uneori vor să ajungă prin orice mijloace. Îi putem oare condamna pentru nevoia de Havel?
P.S. Chiar dacă mi-am propus în acest final de an să nu mai comentez în niciun fel întâmplările locale, respectând astfel spiritul sărbătorilor, nu pot să trec peste ultima decizie a administraţiei Tiseanu, care a hotărât ca ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local să se desfăşoare în cadru festiv, la o vilă de pe Valea Doftanei, probabil pe cheltuiala contribuabililor. Din câte se pare, la sindrofie vor participa şi mulţi angajaţi din Primărie, pe care edilul şef vrea să-i recompenseze pentru activitatea de peste an. Oare câţi dintre noi, cetăţenii acestei urbe, plătitori de taxe şi impozite nesimţite, ne permitem să chefuim de sărbători la o vilă din Valea Doftanei?