Cuvântul care înţeapă

Între delăsarea prezentului şi viitorul turistic luminos

Vremea însorită de la sfârşitul săptămânii trecute i-a scos din case pe câmpinenii sătui de troienele şi gerurile constante ale iernii care tocmai s-a încheiat. Pe străzi, prin parcuri şi în zonele de agrement tradiţionale ale oraşului, sute de cetăţeni au ieşit la plimbare pe jos, cu bicicleta, cu rolele, în timp ce alţii ca ei au preferat „mişcarea” în jurul unui grătar ori sporturile extreme pe motociclete special echipate şi ATV-uri. Cea mai importantă mişcare expansionistă în acest sens s-a petrecut pe dealul Muscel, la Fântâna cu Cireşi, unde duminică, 18 martie, în jurul orei prânzului, era tot atât de multă lume ca într-o zi de 1 mai, altădată sărbătoare muncitorească a câmpinenilor iubitori de mititei pe grătar la iarbă verde. Numai că acum, la mijlocul lunii martie, în loc de iarbă verde, câmpineanul a dat peste o pârloagă neîngrijită, multă mocirclă, zăpadă murdară şi o habă de gunoi în jurul căreia câinii vagabonzi întindeau în voie de tot felul de resturi alimentare, textile şi materiale plastice. Dezolantă privelişte! Ne mai vorbind de zecile de maşini parcate după regula „fiecare unde poate”, din lipsă evidentă de spaţii amenajate, zona zero de la Fântâna cu Cireşi arăta duminică precum o tabără de refugiaţi din cartierele murdare ale oraşului, dispuşi să-şi schimbe pentru câteva ore priveliştea prăfuită din jurul casei cu una aproape similiară în mijlocul naturii. 

 Îndestulat cu o asemenea „ofertă turistică”, eu, călătorul de zi liberă, împins de la spate, ce-i drept, de familie, am coborât pe platoul din zona cartierului ANL, unde am găsit alţi cetăţeni care se plimbau la rându-le printre gunoaie şi dealuri de zăpadă abandonate pe carosabil, în cea mai crasă nepăsare din câte am văzut. Undeva, pe un petec de iarbă înoroiată, câţiva tineri jucau o miuţă fără să le pese de mizeria din jur, iar pe şoseaua rămasă neinvadată de zăpada neagră, trecerea oricărui vechicul cu motor ridica nori de praf. Ieşisem din casă pentru a oferi familiei o gură de oxigen şi ceva plăcut ochiului, iar după 45 de minute mă întorceam cu coada între picioare, bulversat de priveliştea de şantier care face parte din oferta electorală a celor aflaţi azi la conducerea oraşului în proiectul „Câmpina oraş turistic”. Am mai scris şi altădată despre această găselniţă şubredă izvorâtă din minţi odihnite şi nu vreau să reiau subiectul, însă nu pot să nu mă întreb: cât tupeu îţi trebuie, în calitate de prim ales al oraşului, să apari în faţa cetăţeanului, pe la televiziuni, cu o soluţie turistică prin care să promiţi schimbări radicale, când tu nu eşti în stare, de ani de zile, să întreţii singura zonă de agrement cu oarece potenţial în acest sens?
Lovit probabil de subiectivism, am uitat să trec în revistă punctele tari ale gândirii tiseniene cu privire la viitorul turistic luminos al oraşului: bulevardul cu sclipici, noul muzeu al oraşului (ce va fi găzduit de fosta clinică stomatologică Dr. Dinu), Centrul de Informare Turistică născocit de ministresa Udrea şi înghiţit ca o „găluşcă blondă” de administraţia locală. Toate aceste minunăţii se vor a fi, în viziunea lui Tiseanu, coloana vertebrala a turismului câmpinean care, înainte de a reprezenta cai verzi pe pereţi, va înghiţi multe miliarde din bugetul public. Cheltuieli inutile fără vreo contribuţie la bunăstarea comunităţii.
„Câmpina oraş turistic” nu este decât o gogoaşă electorală a unor politicieni lipsiţi de soluţii concrete. Şi asta nu pentru că o spun eu, ci pentru că este evident că un fost oraş industrial nu poate oferi puncte de atracţie turistică de anvergură. Şi chiar dacă s-ar putea face câte ceva în sensul ăsta, punctual vorbind, nu cred că cei aflaţi azi la conducerea oraşului mai au căderea să vorbească despre asta, din moment ce în ultimele două mandate nu au făcut nimic concret. Mărturie stă delăsarea prezentului.

Florin FRĂŢILĂ

www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com