Știri

Cuvântul care înţeapă

Teoria jigodiilor sau povara de a fi cetăţean
M-am întrebat de multe ori în ultima vreme cum ar fi dacă noi, oamenii de rând ai acestei ţări, am demisiona cu toţii deodată din calitatea de cetăţean şi i-am lăsa pe netrebnicii conducători ai naţiei din ultimii 20 de ani singuri, fără obiectul muncii! Credeţi că un astfel de şoc i-ar trezi la realitate sau ar împărţi ţărişoara ca o haită de lupi flămânzi, aşa cum procedează şi azi? Eu sunt convins că hienele astea ar alege a doua variantă şi, mai mult de atât, cred că ar fi capabili să „importe” din lumea largă armate de proşti care salivează precum câinele lui Pavlov din patru în patru ani în faţa unei pungi cu zahăr, a unui mititel şi a unei sticle de bere. Aşa cred ei că se conduce o naţiune, iar în spatele uşilor închise îşi dau coate şi se hlizesc, sorbind aburul puterii zămislit din sângele acestei naţii obidite.
Aceşti cioclii ai României post-decembriste îşi fac de cap de peste 20 de ani, răspândiţi precum cancerul în toate celule tinerei societăţi democratice româneşti, începând de la Guvern, Parlament şi până în ultima primărie din miile de sate unde timpul a rămas încremenit parcă în epoca medievală.
Trăim şi azi ca în alte vremuri trecute ale istoriei noastre aceeaşi poveste a neamului sărăcit cu bună ştiinţă de jigodiile cu guler alb care, pe fondul lipsei de educaţie a poporului, explicabilă prin multe argumente, au intrat în politică, s-au aşezat în frunte şi se cred capabili să negocieze şi să hotărască, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional, destinele a milioane de oameni. Ei ştiu că o mare parte a neamului nu reacţionează din laşitate, iar alta din complicitate la sistemul diabolic al politicii de cumetrie pe care l-au creat şi atunci se înfig şi mai adânc în trupul slăbit al patriei, devorând tot ce le iese în cale, mai nou pâinea de la gura copiilor şi a pensionarilor.
Într-un fel sau altul, aceste jigodii vor trebui să înţeleagă că a sosit timpul să se întoarcă în negura iadului care i-a adus pe capul nostru, însă nu o vor face decât dacă noi îi vom extirpa cu bisturiul atitudinii noastre. Eu am ales să reacţionez în felul meu în faţa acestui sistem ticălos, aici, în micul univers al oraşului în care trăiesc. Şi am să o fac atâta vreme cât am să simt în jurul meu forţa benefică a celor mulţi care îmi susţin demersul. Cred cu tărie că în oameni trebuie reaprinsă flacăra demnităţii, pentru a mai putea fi oameni. Restul este o făţărnicie.
Şi pentru ca peroraţia de mai înainte să nu fie socotită un fel de idealism (fără de care, în opinia mea, nimic nu se poate construi în societate) de către adepţii zicalei „noi muncim, nu gândim”, care sunt destul de mulţi şi fără îndoială folositori dacă au principii sănătoase, am să vă dau câteva indicii la care să reflectaţi întru susţinerea teoriei jigodiilor, pe care am expus-o de fapt mai sus.
De pildă, care credeţi că este logica pe baza căreia administraţia locală a cheltuit o sumă enormă (6,5 miliarde lei vechi) pentru sensul giratoriu din imediata vecinătate a complexului Fibec? Sau: de ce să fi plătit administraţia locală acum 1,5 miliarde lei vechi premii pentru un concurs de arhitectură care a avut drept temă modernizarea centrului civic al oraşului, când niciunul dintre proiecte nu va putea fi transfornat în realitate în următorii 10 ani? Sau: la cine credeţi că s-au gândit aleşii locali când au propus şi votat mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%, într-o perioadă de profundă criză economică, în care mulţi dintre cetăţenii contribuabili ai oraşului nu mai au bani nici pentru mâncare? Sau: ce să fi avut în cap consilierul local Gheorghe Sandu când a propus mărirea unor anumite taxe locale, plătibile de către omul de rând, cu 200%? Sau: în ce fel de societate trăim în ziua în care femeile gravide hotărăsc să nască prematur, cu riscurile de rigoare, numai pentru a putea beneficia de nişte bani în plus pentru creşterea viitorilor copii?
Sunt sigur că veţi găsi răspunsuri la toate aceste indicii, aşa cum sunt sigur că nimic nu vă opreşte să le treceţi prin filtrul celor mai sus amintite de mine.
Trecând acum în cu totul alt registru, am să încerc să vă ţin la curent cu ceva detalii privitoare la polemica dintre mine şi cei doi deontologi de la Primărie, Horia Tiseanu şi Paul Moldoveanu. Între timp, din doi a rămas doar unul, având în vedere că la începutul săptămânii trecute am primit un nou drept la replică, semnat de data aceasta doar de secretarul primăriei, Paul Moldoveanu (primarul Tiseanu s-a retras discret!). Un drept la replică stufos şi plin de accente dramatice, ca într-o piesă de Shakespeare. De acolo am aflat multe dintre surprinderile lui Paul Moldoveanu, dar aproape niciun răspuns concret cu privire la întrebările pe care le-am adresat celor doi deontologi. Şmecheria este că cel care ar fi trebuit să răspundă în principal s-a retras şi l-a lăsat în luptă pe Paul Moldoveanu, care ridică din umeri şi zice că cele răscolite de mine nu intră în sfera atribuţiilor lui. Aş fi comentat cu mare drag, punct cu punct, scrisoarea deontologului, însă ca să fie şi mai deontolog, Paul Moldoveanu a publicat-o pe site-ul Primăriei (vă daţi seama cât de tare i-am enervat şi deranjat), „înobilându-mă” astfel cu onoarea de a fi primul ziarist de istoria Câmpinei pus la stâlpul infamiei la „gazeta de perete” a Primăriei. În aceste condiţii, i-am comunicat deontologului, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că am să-i public dreptul la replică în momentul în care o să apară pe site-ul Primăriei şi punctul meu de vedere. Aşa zice deontologia profesională pe care o aduci în discuţie, Paul Moldoveanu! Cu părere de rău pentru că încă nu pot să spun ce aş avea de spus în legătură cu deontologii, mă opresc aici şi mai aştept încă un răspuns de la Primărie.
P.S. Mulţi oameni cu care de mână, dar şi cu suflet, au fost alături de suferinţa fostului primar R.R. Micu. Eu îi ştiu şi mi-ar face plăcere să îi ştiţi şi dvs., însă ei vor să rămână în anonimat, aşa cum le stă bine marilor caractere. Să nu credeţi că de partea cealaltă nu au fost şi jigodii care au posibilitatea să ajute, dar dintr-o răutate patologică nu au făcut nimic. Ăstora chiar mi-ar face mare plăcere să le public numele! Pentru dl. R.R. Micu sunt speranţe mari de vindecare şi îi doresc din partea tuturor celor care sunt  în asentimentul meu, multă sănătate!
Florin FRĂŢILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare