… Din ușa discret dată la o parte, Nelu Șovăială pășește în Redacție ca pe aer. Un „Bună-ziua” șoptit, aproape secret, un „Sărut-mâna” spus Elenei Păun, și avocatul cu darul-pasiune al publicisticii, lasă pe pardoseală servieta doldora de acte, documente, cărți și fotografii și desene – toate din arhiva cu acribie strânse, adunate, păstrate (acasă, întors de la muncă, aplecat până târziu asupra lor, pentru selectat acelea care urmează să le așeze într-un nou episod al serialului „Câmpina literar-artistică și istorică”), luând loc lângă Doamna Păun – cu timpul pasionată și ea, de istoriile relatate, molcom, din foaia manuscrisă ori bătută la mașină, de Dom-Nelu, parcă din interiorul textului citit sobru, cu intonații și precizări lexicale. Serialul conturează încă un capitol, unul nou, inedit, cu și despre evenimente, oameni, personaje de nimeni știute ori de toți uitate, cu întâmplări și consecințe uluitoare pentru cititorii OGLINDEI, pasionați și de altceva, decât cele petrecute curent, zilnic, în „morișca” vieții Câmpinei ori aiurea.
… Orele 6… 7… 8… 9… o!, chiar 10 seara – noaptea, cine le mai știe numărul și le mai acordă însemnătatea în economia zilei deja dusă într-altă zi…! Tastele somnolează, lumina în Redacție sa stins, Elena e acasă, domnu Nelu asemenea. Și începe lucrul („Dragă Sanda, mulțumesc pentru cină – și mâinile sunt atinse solemn, obrajii – la fel – Tu culcă-te, prepar alte pagini pentru mâine, iubito!”) …Și orele din Redacție se prelungesc Acasă … 11 (23)… 12 (24)… 1 / Unu… 2 / Două noaptea… Încep a cânta cocoșii, imaginar, că nu mai ține nimeni astfel de pintenați, în balcoanele blocurilor… Poate aceia de prin periferii (mahalale) sau, cum sunt ei focoși, marii trâmbițași ai zorilor, prin curțile sus pe dealurile Poienei, ale Telegii, ale Văii Doftanei… Atunci, macheta și materialele alese pentru noua ediție a PAGINILOR LITERARE sunt strânse cu grijă, în mapa anume pregătită, rânduite să se adauge ordinii în care revista urmează a fi tipărită…
Eu – nevolnicul, o răsfoiesc (dăruită cu sfială, cu un mare semn de îndoială în priviri, de „părintele” ei, Domnu-Nelu). E una de demult, din noiembrie-decembrie 2002, cu titlul în culoare verde, sub ilustrația din dreapta paginii, sus, reproducere din opera pictorului Radu Dărângă. Cuprinsul numărului, scenă melancolică: „CortexT – ChristianCrăciun – A cincea roată”, „Interviu cu pictorul Radu Dărângă (memorizându-i câteva cuvinte: ”Arta ar trebuie să fie tot ce poate fi mai sfânt, pentru că împreună cu Iubirea înfățișează singura parte Dumnezeiască din noi”!), „Puncte de vedere, de Ion Prahovițeanu (adică același IonT. Șovăială)”, „De la Ion Câmpineanu la vrăjitoarea Maria Câmpina”, „Cronica literară de Simion Bărbulescu”, „Lecturi – C. Trandafir, B(ărbulescu) Simion”, „Accent – Nicolae-Cristian Oprescu, Fondul principal de valori literare”, „Poesis – Eugen Jebeleanu, Ioan Vintilă Fintiș”, „Folclor – Gherasim Rusu Togan, Apa în cultul pâinii și al celorlalte modele din aluat”
… „Cum scrieți, domnule B.? Răspundeți-mi, vă rog frumos, public o anchetă printre condeierii prahoveni… Dați-mi, la fel de interesat vă rog, și o nuvelettă s-o public în „Pagini Literare”, îmi place stilul dumneavoastră, aveți un „ceva” în scriitură, căci vă citesc în suplimentele culturale ale OGLINDEI, minunat făcute și intitulate, mai ales ultimele, „Grifonul” și Șueta”…! Vă salut…
Serghie Bucur
