În acest decor odihnitor, fotbaliştii de la CSM Câmpina şi-au stabilit cartierul general, într-o locaţie de vis. Este vorba de cabana “Veveriţa”, un stabiliment cochet cu 10 camere, fiecare dotată cu duş şi televizor, la care se adaugă un restaurant foarte bine pus la punct. Am încercat să aflăm cum au decurs pregătirile şi cum a arătat programul zilnic, făcut de antrenorul Ion Burchi.
Dimineaţa, “goarna” sună la ora 7,30, iar peste numai un sfert de oră, în formaţie completă, urmează 40 de minute de alergare după care la ora 9.00 se serveşte micul dejun. 10,30 este ora când se începe munca cu adevărat, întregul lot având parte de o şedinţă în care alergările sunt principalul inamic al fotbaliştilor. Împărţiţi pe mai multe grupe, se comandă serii pe distanţe de 800 – 1200 de metri, toate pe un teren variat şi evident sub o urmărire atentă, în care cronometrul reprezintă calificativele care sunt notate cu grijă de catre Burchi. În plus se mai fac şi serii de forţă la care toţi jucătorii strâng din dinţi, conştienţi fiind că mai târziu acestea le vor folosi cu adevărat. De fiecare dată, pe lângă încurajări s-a căutat ca elementul plăcere să fie prezent, iar pe acest fond efortul să fie depăşit mai uşor. Bineînţeles, nu lipsesc şi unele glume din partea fotbaliştilor, care destind atmosfera.
Odihnă si din nou la muncă
După “supliciul” alergărilor, Gânju & Co. revin în incinta cabanei “Veveriţa” unde la ora 13.30 se serveşte masa de prânz, după care fiecare se refugiază la odihnă. Şi cum timpul zboară foarte repede, ora 18.00 îi găseşte pe fotbaliştii C.S.M. – ului gata de o nouă şedinţă de antrenament. De această dată, în locul unei noi etape de pregătire fizică, staff-ul tehnic oferă o întâlnire cu mingea, mai precis un amical cu formaţia C.S. Valea Doftanei. Ca şi în amicalele trecute, Burchi a dat posibilitatea tuturor jucătorilor să evolueze de-a lungul celor 90 de minute, însă începând cu următorul meci de pregătire deja se va axa pe un prim “11” cu care va ataca noul sezon. În final, victoria a revenit echipei noastre cu scorul de 4-0, prin golurile înscrise de Necula, Budileanu, Adrian Burchi şi Dârstaru.
Marcaţi de efort, în drumul spre “casă” am încercat să aflăm câteva impresii şi din partea jucătorilor. Ionuţ Necula, 26 de ani, considerat decanul de vârstă al lotului, aprecia că “avem parte de un cantonament frumos, în care fiecare caută să atingă parametri maximi. În privinţa mea pot spune că acesta este primul din cariera mea de fotbalist şi sper ca şi în campionat să fim la înălţime”. La polul opus în privinţa vârstei, la numai 16 ani, Andrei Negoiasă, era de părere că “în mod sigur, acest cantonament ne va fi folositor şi cu toţii ne gândim numai la promovare.“ Întrebat dacă este dificil un cantonament cu Ionică Burchi, “il capitano” Gânju ne-a declarat: “Nu este deloc uşor, dar este un pas necesar. Ne aşteaptă un campionat lung şi promitem că ne vom bate pentru fiecare punct pus în joc. C.S.M.-ul este un club care se respectă şi are decât o singură alternativă în acest moment, şi anume o nouă promovare pentru iubitorii de fotbal câmpineni.”
Obosit, dar cu satisfacţia că încă o zi din viaţa C.S.M. – ului a decurs conform planului, Burchi a încercat să tragă o concluzie asupra primelor zile petrecute în acest cantonament: “ Pot să spun că sunt mulţumit de felul cum au reacţionat elevii mei. Sunt convins că aceste acumulări, dacă vor avea continuitate, adică fiecare jucător să ducă o viaţă sportivă, va fi un câştig mare pentru echipa noastră. În aceste condiţii, faţă de celelalte competitoare din seria noastră, avem un mare avantaj, iar acesta trebuie să conducă la realizarea obiectivului pe care îl avem, adică o nouă promovare.”