După o perioadă destul de lungă de căutări, mai bine de două luni, Clubul Sportiv Câmpina are preşedinte, în persoana profesorului de educaţie fizică Adrian Stoican, un tânăr licenţiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Vă reamintim că pentru ocuparea acestei importante funcţii din cadrul noului club înfiinţat la Câmpina, administraţia locală a organizat în două rânduri concurs, de fiecare dată singurul candidat înscris fiind Adrian Stoican. Dacă la prima încercare nu a trecut de criteriile stabilite de legislaţia în vigoare şi completate de comisia de specialitate din Consiliul Local, la a doua încercare, Stoican a fost admis în concurs şi a obţinut punctaje destul de mari (92,22 – la proba scrisă şi 89,16 – la proba interviului şi a prezentării proiectului de management), calificându-se astfel pentru ocuparea celei mai înalte funcţii din cadrul CS Câmpina.
Partea cea mai grea urmează însă abia acum. Stoican va fi primul angajat al clubului şi în perioada imediat următoare trebuie să pună pe picioare un întreg sistem lucrativ pentru o astfel de instituţie publică, începând de la completarea organigramei (va avea în subordine 10 angajaţi, între care cinci antrenori la secţiile fotbal, handbal, baschet, atletism şi nataţie) şi până la administrarea bazei materiale din patrimoniul clubului.
Conform regulamentului de funcţionare al CS Câmpina, votat în Consiliul Local, preşedintele este responsabil de tot şi de toate, ceea ce, evident, nu va fi o misiune uşoară pentru tânărul profesor. În sensul organizării clubului, următorul pas şi anume alegerea echipei alături de care Stoican îşi va începe activitatea, pare foarte important pentru bunul mers şi consolidarea proiectului sportiv în ansamblul său. Într-o recentă declaraţie de presă, întrebat fiind care vor fi criteriile de care va ţine cont pentru alegerea personalului din subordine, Adrian Stoican a subliniat, între altele, că îşi doreşte să lucreze alături de colegi cu studii de specialitate, profesionişti, ambiţioşi, cu spirit de sacrificiu, care vor fi aleşi prin concurs organizat cu transparenţă totală.
Fără doar şi poate, omul sfinţeşte locul şi alegerea unor oameni competenţi în structurile clubului poate reprezenta o bază solidă pentru viitorul sportului local. Dacă va exista sau nu o garanţie în acest sens, am încercat să aflăm şi de la iniţiatorul proiectului CS Câmpina, Florin Frăţilă – preşedintele comisiei de sport-cultură din Consiliul Local: „În primul rând mă bucur că am trecut de această fază a alegerii preşedintelui. A durat mai mult decât îmi închipuiam. Ideal ar fi fost să avem şi alţi competitori pentru această grea funcţie, dar aşa a fost să fie. Atât cât am avut ocazia să-l cunosc şi cât mă pricep eu la oameni, cred că profesorul Adrian Stoican poate face lucruri frumoase pentru sportul câmpinean, îl recomandă profesia, profesionalismul de care a dat dovadă în activitatea de până acum, tinereţea şi poate chiar ambiţia. Rămâne să demonstreze! În ceea ce priveşte alegerea personalului din structurile clubului, sarcina îi revine în totalitate, conform regulamentului de funcţionare al clubului şi tot ceea ce sper este să se ghideze după principii sănătoase, pentru că altfel îi va fi greu să construiască o instituţie serioasă. Îl sfătuiesc să se înconjoare de profesionişti şi în general de oameni cu bune caractere, o reţetă simplă care îi poate aduce succesul în calitate de conducător. În ce mă priveşte, am să-i fiu alături, atât lui, cât şi clubului, atâta vreme cât conducătorul şi instituţia în sine nu se vor abate de la principiile sănătoase şi bineînţeles, am să le fiu alături în limita competenţelor mele administrative şi legale. Atât el, în calitate de preşedinte, cât şi noi, cei din administraţia locală, avem foarte mult de lucru pentru a pune pe picioare CS Câmpina. Pornim practic de la zero, după zeci de ani în care nu s-a făcut mare lucru în acest sens. Avem nevoie de bază materială şi infrastructură şi de noi proiecte pentru baze sportive. În momentul de faţă sunt două proiecte în derulare şi anume finalizarea investiţiei de la terenul sintetic – căminele Petrol (tribună şi spaţii sportive sub tribună) şi terenul multifuncţional din incinta Bazinului de Înot Didactic. Ambele, din punctul meu de vedere, vor intra în patrimoniul şi administrarea Clubului Sportiv Câmpina. Sper ca în curând să avem şi un nou traseu de motocros, proiect la care lucrez asiduu în această perioadă, bază sportivă care va intra tot în patrimoniul şi administrarea clubului. Cu răbdare şi seriozitate putem ajunge departe”.