Profesorul Costel Enache a dat unei eleve
subiectele pentru examenul de absolvire!

După cum reiese din comunicatul DNA, în cursul lunii mai 2009, Costel Enache, în calitate de profesor şi de şef al comisiei metodice al promoţiei 2009 din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, a întocmit subiectele necesare evaluării elevilor la una din disciplinele de studiu, evaluare ce urma a fi susţinută de către toţi elevii din anul terminal la data de 8 mai 2009. Nota la acest examen avea o pondere în media generală de absolvire a şcolii, în funcţie de această medie efectuându-se şi repartiţia finală. La data de 7 mai 2009, inculpatul a pus la dispoziţia uneia dintre eleve aceste subiecte, cât şi rezolvarea lor, comunicând astfel informaţii nedestinate publicităţii. Subiectele au ajuns în posesia mai multor elevi, astfel că o clasă întreagă a obţinut nota 10 la examenul respectiv.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie. Dosarul a fost înaintat la Judecătoria Câmpina.
La Scoala de Politie coruptia a fost la ea acasa de ani de zile.Acum s-au trezit la realitate?Sau omul a deranjat pe cineva care l-a dat in primire?Eu am o ruda un familie care a dat spaga si nu s-a ales cu nimic.