Știri

Consiliul Local, spre finalul unui mandat cu multe premiere nedorite

Mandatul 2004 – 2008 al Consiliului Local Câmpina s-a remarcat prin multe şi nedorite premiere. Principala cauză a acestora a fost “materialul clientului” sau, cu alte cuvinte, “valoarea” unor consilieri.Mai întâi, a existat o şedinţă întreruptă din cauza atitudinii intolerante a preşedintelui de şedinţă – Aurel Oprea. Atunci, în martie 2006, consilierii PSD au părăsit sala din cauza atitudinii preşedintelui Oprea, mai multe proiecte rămânând nediscutate.La sfârşitul luni aprilie a anului trecut, o nouă premieră: primarul Horia Tiseanu a convocat şedinţa ordinară a acelei luni în ziua de 30 aprilie, care fusese decretată de Guvern ca zi liberă. Iar întârzierea survenise pentru că Tiseanu se afla, în ultima zi de joi a lunii aprilie, în China. Consilierii PSD şi alţi colegi de Consiliu nu s-au prezentat la solicitarea primarului, fiind convocată o nouă şedinţă după mai bine de o săptămână.Un alt scandal a fost generat de consilierul fost conservator, actualmente PNDC Marian Constandache, care a atras atenţia că apare semnătura sa pe un aviz al Comisiei de Urbanism, prezidate de Elvis Arghir, fără ca el să fi participat la şedinţa respectivă.“Peripeţiile” consilierilor nu s-au oprit aici. Au discutat proiecte de hotărâre pe care, ulterior, au uitat să le mai supună aprobării, astfel că acestea au trebuit rediscutate în şedinţa următoare. Au mai fost alte situaţii în care consilierii au vrut să repete votul în cadrul aceleiaşi şedinţe, după ce şi-au dat seama că au greşit asupra unui proiect sau altul. Şi să mai amintim de absenţa consilierului Gheorghe Iatan de la şedintele Consiliului Local, pe o perioadă mult prea îndelungată…La toate acestea se adaugă atitudinea majorităţii consilierilor, care transformă şedinţele Parlamentului câmpinean în comicării ieftine.Ceea ce s-a întâmplat la ultima şedinţă demonstrează că şirul premierelor nefericite pare a fi departe de a se fi încheiat, chiar dacă mandatul consilierilor este pe sfârşite…La proiectul pentru atribuirea titlului de cetăţean de onoare lui Constantin Zidaru, reintrodus de Aurel Oprea pe ordinea de zi, după ce picase la vot în şedinţa anterioară, a fost nevoie de vot secret. S-au făcut bileţele şi s-a votat. Elvis Arghir, preşedintele comisiei de numărare a voturilor, a prezentat rezultatele: 9 pentru, 9 împotrivă, o abţinere. Proiectul a fost respins! Numai că, Marian Constandache a dezvăluit că el nu a votat, arătând colegilor buletinul său de vot. Zâmbete amestecate cu stupefacţie! Secretarul Paul Moldoveanu numără din nou voturile: 9 pentru, 8 împotrivă, o abţinere! “Ce ne facem acum?”, s-au întrebat consilierii. Doct, ca de obicei, Oprea a s-a băgat în seamă: “Trebuie mare atenţie că se poate ajunge până la contestarea în instanţă!” “Păi, dvs. aţi numărat voturile!”, i-a replicat Moldoveanu lui Oprea, care făcuse parte din comisia de numărare a voturilor. “A fost o eroare umană, firească!”, a venit concluzia seacă a fostului procuror. Şi pentru că s-a decis să se continue şedinţa, Oprea s-a revoltat: “Atunci eu nu votez la următorul proiect!” Care prevedea aceeaşi procedură a votului secret!Chiar a ajuns Consiliul Local Câmpina bătaia de joc a unor indivizi vremelnic ajunşi în funcţii de care se dovedesc nedemni? Mai grav decât “maimuţăreala” unora, pare lipsa de reacţie a celorlalţi, consideraţi oameni serioşi şi cu scaun la cap…Asta ca să nu mai vorbim de atitudinea unor consilieri, exemplul cel mai recent fiind Marian Nistor, care au ajuns să-şi bată joc de colegii lor şi de instituţia pe care ar trebui s-o onoreze. Cum altfel să explici reacţia sa: “Las Consiliul să voteze amendamentele şi înaintea votului final îmi retrag proeictul!” Precedentele periculoase pe care aceşti consilieri le-au creat, cu sau fără discernământ, demonstrează – şi o spunem cu părere de rău – că este cel mai slab Consiliu Local din Câmpina de după 1990. Cine deţine argumente pentru a contrazice această concluzie este liber să le prezinte.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare