Vineri, 13 februarie, la sala de sport a Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu” din Câmpina a avut loc returul fazei locale a olimpiadei de educaţie fizică, disciplina fotbal. Din cele cinci echipe, doar două au participat la retur. Şi asta pentru că, în vreme ce Şcoala Băicoi nu s-a mai prezentat, iar pentru a evita cheltuieli suplimentare, cele două echipe din Sinaia, reprezentând şcolile “Principesa Maria” şi “George Enescu”, au jucat între ele, chiar la Sinaia. În aceste condiţii, la Câmpina nu s-a jucat decât un singur meci, între Şcoala 3 şi Şcoala “Câmpineanu”. Câştigătoarele celor două partide vor participa luna viitoare la faza judeţeană a acestei competiţii.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!