Urbanismul a emis 466 de autortizaţii de construire
În anul 2009, Biroul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Câmpina a eliberat 674 certificate de urbanism şi 466 autorizaţii de construire, numărul acestora scăzând în medie cu 28% faţă de anul anterior, când au fost eliberate 1.051 certificate de urbanism şi 593 autorizaţii de construire. De asemenea, inspectorii acestui birou au aplicat 31 de contravenţii, în valoare de 72.500 lei, persoanelor fizice şi juridice care au încălcat prevederile legale în domeniu, cele mai dese nereguli fiind construirea fără autorizaţie sau fără respectarea autorizaţiei ori obstrucţionarea controlului.
La Starea Civilă s-au înregistrat 220 de căsătorii
Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Câmpina a înregistrat, în cursul anului 2009, 220 căsătorii, 1.408 naşteri şi 542 decese. În afara acestora, acelaşi birou a primit şi soluţionat 3.460 lucrări de corespondenţă, cele mai multe dintre cereri solicitând duplicate după diverse acte de stare civilă aflate în arhivele Primăriei. De asemenea, s-au primit şi înregistrat 5.644 de lucrări care au presupus întocmirea certificatelor şi adreselor de aplicare a menţiunilor pentru actele care s-au schimbat în urma deciziilor de modificare a numelui pe cale administrativă, aplicarea menţiunilor de divorţ pe actele de căsătorie şi întocmirea menţiunilor pentru actele de căsătorie şi naştere ale soţilor, definitivarea lucrărilor de solicitare a aprobărilor de menţiuni de divorţ şi schimbări nume pentru actele întocmite în străinătate, întocmirea şi eliberarea a 286 livrete de familie.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!