Știri

Clubul Sportiv Câmpina prinde formă

Secţiile de fotbal şi înot funcţionează din plin
Clubul Sportiv Câmpina, înființat în septembrie 2015, prin HCL nr. 90/2015, este noul club sportiv al municipiului. Din februarie 2016, CSC are un președinte, în persoana profesorului de educaţie fizică Adrian Stoican, un tânăr licenţiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, care a cîștigat prin concurs ocuparea primei funcții din cadrul clubului. Deși organigrama clubului nu s-a ocupat (e vorba nu numai de personalul auxiliar), Adrian Stoican și cei doi antrenori de la secțiile Fotbal și Înot au trecut la treabă, stând de vorbă cu o mulțime de părinți și de elevi din școlile câmpinene pentru a face cunoscută nu doar existența CSC, ci și misiunea sa. Fiind vorba despre o misiune generoasă, ea nu se poate exprima în câteva cuvinte, ci doar în câteva propoziții. Acestea sunt următoarele: Educarea cetăţenilor prin mijloace specifice sportului în spiritul fair-play-ului, competiţiei, pentru o dezvoltare armonioasă din punct de vedere fizic, psihic şi creşterea calităţii vieţii, dezvoltarea performanţei sportive; selecţia, pregătirea şi sprijinirea în vederea participării la competiţii de nivel local, naţional şi internaţional a sportivilor; crearea unor baze sportive, la standarde internaţionale, care să permită dezvoltarea sportului de performanţă; promovarea şi dezvoltarea sportului prin activităţi de cercetare, dezvoltare, inovare. 
În ultima şedinţă de Consiliu Local din mandatul trecut, legislativul câmpinean a hotărât, cu unanimitate de voturi accesul gratuit al tuturor sportivilor clubului în sălile, terenurile de sport şi  la Bazinul Didactic de Înot, care aparţin toate proprietăţii publice a oraşului. Astfel, începând de la 1 iunie 2016 (în cazul sălilor şi terenurilor de sport), şi respectiv de la 1 august 2016 (în cazul Bazinului Didactic de Înot), CS Câmpina îşi poate desfăşura activităţile specifice secţiilor sportive înfiinţate în instituţiile de învăţământ ce gestionează săli ori terenuri de sport, în afara orelor de curs, în baza unui program stabilit împreună cu reprezentanţii conducerilor unităţilor şcolare. În luna octombrie 2016, Clubul Sportiv Câmpina a primit din partea ministerului de resort Certificatul de Identitate Sportivă, cea mai importantă autorizaţie în domeniu, documentul în baza căruia clubul poate să funcţioneze în parametri legali. Astfel, primirea CIS-ului este dovada incontestabilă a lucrului bine făcut în elaborarea documentelor de constituire aprobate de Consiliul Local Câmpina. Până în prezent au fost înființate două secții: Fotbal și Înot. 
Secția Fotbal a CSC
Contractul de angajare al președintelui CSC a început cu 1 martie 2015, iar imediat după acest moment, profesorul Stoican a început o riguroasă și minuțioasă activitate de selectare și recrutare a celor mai tinere talente fotbalistice ale municipiului. După activarea secției Fotbal (prima structură funcțională a clubului), pe 15 mai 2016, condusă de Roberto Opatchi (antrenor cu state vechi, care a antrenat echipe din Bănești, Cornu, Câmpina), s-a realizat afilierea la Asociația Județeană de Fotbal Prahova. 
Apoi, Stoican și Opatchi au vizitat școlile orașului, în intenția de a populariza CSC și scopurile acestuia. ”După înființarea secției Fotbal, am reușit să încheiem o colaborare cu Clubul de Fotbal HM Junior, condus de antrenorul Mircea Hagianu. Astfel am preluat lotul lor de jucători de nivel juniori A (16 – 18 ani), semnând totodată un contract de colaborare cu acest club, pe o perioadă de doi ani, prin care HM Junior se angajează să ne predea nouă toți juniorii lor de nivel A în schimbul folosirii gratuite a terenului de fotbal cu gazon sintetic din incinta Căminelor Petrol”, ne spune Adrian Stoican. ”Tot în cadrul secției Fotbal, am deschis liste de înscriere pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. Am fost prin școlile câmpinene pentru a face cunoscută oferta clubului nostru, după care au venit și primele rezultate. Astfel, în prima săptămână din campania noastră de prezentare a CSC publicului câmpinean am reușit să înscriem 15 copii”, ne mai declară președintele clubului. 
La sfârșitul campaniei de selecție, copiii vor fi împărțiți pe categorii de vârstă și de valoare. Dorința conducerii clubului este să readucă iar copiii pe stadioane și în sălile de sport sau în bazinele de înot. Să-i determine pe tineri să renunțe de a mai sta țintuiți ore în șir în fața calculatorului și să-i facă să aleagă mișcarea în aer liber, asigurându-le astfel o creștere sănătoasă, dar și o creștere spre performanțe sportive superioare. Cei mai mulți dintre copii vor rămâne la nivelul de practicanți ai sportului de masă (ceea ce este un lucru pozitiv), dar or fi și câțiva care vor reuși să urce treptele înaltelor performanțe sportive. Mai simplu spus, scopul CSC este tocmai promovarea sportului de masă și pregătirea pentru sportul de performanță (unde este cazul). ”Secția Fotbal are în pregătire pentru acest an mai multe activități. Pentru formarea de grupe cu copiii înscriși, în funcție de solicitări și cerințe, va trebui să mai angajăm încă un antrenor la această secție. 
Secția Înot
Secția Înot și-a început activitatea pe 1 iunie 2016, în coordonarea antrenoarei Carmen Herea (fostă campioană europeană de înot). Carmen Herea este originară din Ploiești și actualmente locuiește în capitala județului, dar va încerca să se mute în municipiul nostru pentru a se dedica mai bine activităților pe care le coordonează în cadrul CSC Câmpina. Și în cadrul acestei secții s-a desfășurat o campanie de selecție, asemănătoare celei de la secția Fotbal. Rezultatele au fost încurajatoare, deoarece, chiar fără să se anunțe oficial această campanie, doar pe baza unor zvonuri, la Bazinul de Înot Didactic se înscriseseră 12 copii. ”Până în prezent, sunt înscriși la înot 30 de copii care își vor desfășura activitatea după un program la fel de riguros ca cel la care sunt angrenați copiii de la Fotbal. 
Pentru a nu-i deranja pe sportivii celorlalte cluburi profesioniste de înot, vom folosi la maximum perioadele in care acest bazin este liber. Deocamdată, secția noastră de înot își desfășoară activitatea pe un singur culoar al bazinului de înot, în intervalul de timp 14.00 – 17.00, de luni până vineri. La sfârșitul perioadei se selecție pentru înot (care va dura două luni), micii sportivi vor fi împărțiți și ei pe grupe de vârstă și valorice. Până la finalul anului intenționăm să activăm și celelalte trei secții din organigrama clubului: handbal, baschet și atletism. Avem încredere că țelurile CSC vor fi înțelese și împărtățite de cât mai mulți părinți, sătui să-și vadă copiii toată ziua în fața calculatorului, părinți care vor fi de acord să-i înscrie pe cei mici la CSC, mai ales că beneficiază de atâtea gratuități. CSC poate fi considerat o adevărată oază de sănătate și, de ce nu?, un posibil rezervor de talente în care se pot forma viitorii sportivi de performanță ai României. 
Prima activitate
De Ziua Copilului, pe 1 iunie, a avut loc prima activitate oficială a CSC de la înființarea sa. Evenimentul a constat într-un campionat interșcolar de minifotbal, probe de atletism și multe jocuri de mișcare. Concursurile s-au desfășurat la Baza Sportivă Petrol, iar activitățile copiilor au fost coordonate de proaspeții antrenori ai clubului.
CSC prin ochii unui copil
Iată cum vede o fetiță de clasa a VI-a, Alexandra Moraru, menirea CSC și cum își îndeamnă colegii de joacă să nu mai stea în casă: ”Oraşul Câmpina are un nou club sportiv a cărui menire este să readucă la viaţă iubirea pentru sport a tinerilor care acum se plimbă pe străzi cu telefonul în mână, în loc să se plimbe, de exemplu, cu bicicletele. Deja au apărut evenimente sportive care, cu siguranţă, vor trezi interesul copiilor de a se înscrie în CSC. Cu cât oamenii vor dori să participle la aceste activităti, cu atât mai mult vor avea ocazia să înveţe cât de important este sportul în viaţa noastră. O alimentaţie sănătoasă plus o oră şi jumătate petrecută pe terenul de sport al Clubului Sportiv Câmpina vin la pachet cu viaţă mai bună şi sănătate din plin. Aşa că, dacă acum există posibilitatea să beneficiaţi de aceste cursuri gratis, cu unii dintre cei mai buni antrenori, nu pierdeţi această ocazie!”
Antrenamentele din cadrul Clubului Sportiv Câmpina sunt gratuite la toate secțiile, după un program bine stabilit, în funcție de gradul de ocupare a capacităților existente (personal, logistică etc).  

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare