Mircea Hagianu este un nume cunoscut în fotbalul câmpinean. Mulți ani jucător pe la câteva echipe reprezentative ale fotbalului județean, Mircea Hagianu a ajuns apoi unul dintre cei mai buni antrenori de fotbal ai Câmpinei, la juniori și la fete. Prin mâinile sale au trecut sute de jucători. A excelat mai ales antrenând echipe de fotbal feminin și de fotbal masculin – juniori. După cât timp a petrecut în acel loc, se poate spune că a copilărit pe terenul de la Ileana, unde s-a molipsit de microbul fotbalului de la tatăl său, care era antrenor (după ce jucase fotbal în divizia B, la Celuloza Călărași), dar și administratorul acelei vechi baze sportive, ce a fost dărâmată, ulterior, pentru a face loc unei hale a uzinei IRUE. A terminat cariera de fotbalist la Clubul Energia Câmpina, al Uzinei Mecanice, după care s-a dedicat trup și suflet antrenoratului.
Până la Revoluție, a reușit cu mari eforturi persoanale, dar și cu ajutoare materiale de la uzina unde a lucrat, să amenajeze prin 1986 un teren de fotbal în spatele Căminelor Petrol. Gazonul a fost satisfăcător la început, apoi s-a deteriorat tot mai tare, deoarece nici materialele folosite nu au fost de cea mai bună calitate. În vestiarele ridicate de nea Mircea din imediata vecinătate a gazonului, acesta a dormit ani în șir, pentru a păzi baza de hoți, căci bani să angajeze paznici nu avea. După ce a fost antrenor pe la mai multe cluburi (de fotbal feminin de primă ligă națională, de fotbal-juniori din eșalonul județean), în 2007, nea Mircea și-a înființat propria sa asociație sportivă, Clubul de fotbal HM Junior, împreună cu un asociat, fiul unui important om de afaceri din Câmpina. Juniorii se împart în mai multe categorii de vârstă, jucând în mai multe serii. Două echipe de juniori ale clubului (juniori C și juniori D), au ocupat locul secund în seriile lor, iar cu echipa de juniori B, Mircea Hagianu a câștigat seria în care a fost repartizat la începutul campionatului, cu 152 de goluri marcate. Această realizare i-a permis să joace finala cu câștigătoarea celeilalte serii, CSM Ploiești, o echipă de juniori la un club de fotbal de care municipalitatea ploieșteană s-a ocupat mult mai mult decât a făcut-o municipalitatea câmpineană cu juniorii Clubului HM Junior. Azi, juniorii lui Hagianu joacă pe stadionul Petrolul finala cu CSM Ploiești, dar pleacă, din păcate, cu șansa a doua, după ce pe teren propriu, în urmă cu două săptămâni, nu au obținut decât o remiză în fața juniorilor ploieșteni. ”Va fi un meci extrem de greu. Noi am prins o zi nefastă în tur, nemaivorbind că adversarii noștri au o altă arie de selecție, căci au juniori de la echipe mari, de prima ligă, de la Petrolul, de la Astra, de la care au luat cei mai buni jucători. Ne vom juca șansa, pentru că nu avem nimic de pierdut. De remarcat ar fi turneul recent la care am participat, desfășurat în Franța, într-un mic orășel, Montrichard, lângă orașul Tours. Montrichard este un orășel cu numai 2000 de locuitori, dar are o bază sportivă de invidiat, cu opt terenuri de fotbal în jurul unui stadion principal. Ce m-a impresionat este că acolo toată lumea făcea sport, iar primarul punea la dispoziție gratuit baza sportivă și cluburilor private. La turneul amintit au participat 16 academii de fotbal, iar juniorii câmpineni, după un drum lung și obositor, au făcut o figură frumoasă, reușind două victorii în grupa lor.”
Felicitari Mircea !Ai respirat si mancat fotbal ,asta o stiu pentru ca te cunosc,dar din pacate pentru Campina ,ai fost foatte putin sprijinit.Ai fost si vei ramane un luptator,cu multe iluzii dar si cu cateva satisfactii.Fotbalul a fost crezul tau si tu vei ramane emblema in domeniu pentru citadela noastra.FELICITARI SI MULT SUCCES IN CONTINUARE !
Felicitari Mircea !Ai respirat si mancat fotbal ,asta o stiu pentru ca te cunosc,dar din pacate pentru Campina ,ai fost foatte putin sprijinit.Ai fost si vei ramane un luptator,cu multe iluzii dar si cu cateva satisfactii.Fotbalul a fost crezul tau si tu vei ramane emblema in domeniu pentru citadela noastra.FELICITARI SI MULT SUCCES IN CONTINUARE !
Bla,bla,bla…nea Mircea si-a vazut interesul propriu!Ce citadela?Putin sprijinit?Are o afacere proprie,cu taxe de la parintii copiilor!Cat despre antrenorii de la HM ce sa mai vorbim!Sa ne spuna nea Citadela si cand a ajuns la liga 2 ultimul produs al scolii sale!