Știri

Centrul Medical SanConfind se apropie de finalizare

(P) Inaugurat la 16 aprilie 2015, Centrul Medical SanConfind va deveni, la finalul tuturor amenjărilor sale, cel mai mare spital prahovean, cu o capacitate de 70 de paturi. Se poate spune că acest final este tot mai aproape și că, nu peste multă vreme, spitalul câmpinean își va deschide larg porțile tuturor structurilor sale (secții, departamente, cabinete ambulatorii de specialitate), înfățișându-se lumii întregi (prin dotările sale ultraperformante, de ultimă generație, precum și prin calitatea personalului angajat), ca un etalon al sistemului medical românesc, ca o oază de sănătate pentru toți suferinzii care îi vor trece pragul. Astăzi, Ambulatoriul de specialitate al spitalului este cel mai bine reprezentat, cu opt cabinete medicale, la care se vor adăuga, în viitorul apropiat, și altele. În cadrul centrului propriu-zis funcționează astăzi, cu spitalizare, doar Secția Obstetrică-Ginecologie, dar nu peste mult timp vor fi funcționale și celelalte secții ale unității. Vă prezentăm în cele ce urmează o radiografie a spitalului în acest moment.

Spitalul SanConfind

Secția Obstetrică-ginecologie
Secția OG este echipată cu 20 de paturi: 11 pentru obstetrică-ginecologie, 6 pentru neonatologie și 2 pentru ATI.
Șeful secției este medicul primar Dan Mihalache, un cunoscut și apreciat medic care vine de la Maternitatea Ploiești. În cadrul secției activează un alt obstetrician cunoscut în capitala județului, medicul specialist Oana Dumitrescu. De asemenea, un doctor cunoscut câmpinenilor, medicul primar Ion Nica. În cadrul acestei secții este inclus și Compartimentul Neonatologie, coordonat de medicul specialist Eugenia Grumezescu. În strânsă colaborare cu această secție, la Policlinica SanConfind (Ambulatoriul de specialitate al Spitalului SanConfind), funcționează și un cabinet de obstetrică-ginecologie. 
Există trei linii de gardă acoperite atât cu medicii noștri, cât și cu medici specialiști colaboratori: dr. Fusu-Plăiașu, dr. Tudor, dr. Moldovan, dr. Popa și dr. Teodosiu. Secția dispune de o sală de operații modernă, multifuncțională, echipată după ultimele standarde. 
În specialitatea obstetrică, SanConfind oferă asistență la nașterile spontane, care pot fi atât nemedicalizate, cât și însoțite de anestezie epidurală pe perioada travaliului, în funcție de solicitările parturientelor. 
În secția OG se pot efectua intervenții chirurgicale din sfera ginecologică, intervenții minim invazive laparoscopice. Informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0372.327.450 sau de pe site-ul www.sanconfind.ro.  
Compartimentul ATI al spitalului asigură, de asemenea, servicii medicale de top, grație unor doctori iscusiți: medic primar Luminița Marilena Luțan, medic specialist Delia Bucur.

Policlinica SanConfind

Baza de Tratament și Recuperare Medicală este prima structură funcțională a Centrului Medical SanConfind, cronologic vorbind, iar în cadrul acestei secții activează doctori pricepuți: medic primar Simona Fătulescu, medic specialist Loredana Paul, medic specialist Andra Pintilie. Telefon: 0731.999.332 și 0731.999.334
Departamentul Imagistică Medicală are cabinete de investigații multiple, dotate cu echipamente foarte performante (producători: Siemens, General Electric), cu ajutorul cărora se fac investigații prin rezonanță magnetică, tomografii computerizate, ecografii și radiografii digitale, mamografii cu tomosinteză (tridimensionale), osteodensitometrii etc. Personalul medical este dedicat și foarte bine pregătit, reprezentat de medici primari și specialiști: dr. Manuela Uță, dr. Gabriela Toma, dr. Claudia Bugeac. Telefon: 0372.327.427
Cabinetul Obstetrică-Ginecologie funcționează în regim ambulatoriu, venind în sprijinul și completarea secției cu același nume din cadrul spitalului. Aici pacienții sunt consultați de către medicii obstetricieni din secția de specialitate, la care se adaugă un doctor experimentat venit tot din Ploiești: medicul primar Elena Fusu Plăiașu. Telefon: 0372.327.450
Cabinetul Dermato-Venerologie din Policlinica SanConfind a ajuns tot mai căutat grație profesionalismului medicului specialist Răzvan Bucur. Telefon: 0372.327.450
Cabinetul Endocrinologie este bine cunoscut datorită medicului specialist Cristian Deciu. Telefon: 0372.327.450
În Cabinetul Gastro-enterologie va acorda consultații, pe viitor, medicul specialist Alexandra Butnaru. Telefon: 0372.327.450
Cabinetul Ortopedie este apreciat de toți pacienții care ajung aici, unde acordă consultații un doctor cunoscut, venit de la Spitalul Foișor din București, medicul primar Răzvan Cișmașiu. Telefon: 0372.327.427
La Cabinetul Pediatrie-Neonatologie (care funcționează la Casa cu Lei, pe bulevardul central al Câmpinei), acordă consultații celor mici medicul specialist Eugenia Grumezescu și medicul specialist Florentina Bicuți. Telefon: 0372.327.440
Cabinetul Pneumologie (situat tot la Casa cu lei) are o bună adresabilitate, pacienții fiind mulțumiți de serviciile medicale asigurate de un doctor cunoscut în zona Câmpina, medicul specialist Elena Dumitrescu, cea care îndeplinește și funcția de director medical al Spitalului SanConfind. Telefon: 0372.327.440
Cabinetul de diabetologie și boli de nutriție funcționează tot la Casa cu Lei, aici acordând consultații un foarte bun specialist, venit de la București: medicul primar Alexandru Barnea. Telefon: 0372.327.440
Laboratorul de analize medicale este locul unde se realizează o medicină de laborator performantă, serviciile fiind asigurate de către medicul specialist Magdalena Lupu și chimistul medical principal Beatrice Comăniță. Recoltarea probelor de laborator se face și la Poiana Câmpina, în incinta laboratorului, dar și într-un spațiu special amenajat la Casa cu Lei. Telefon Laborator analize medicale Poiana Câmpina: 0372.327.430. Telefon Centru de recoltare probe laborator Campina: 0372.327.440
În curând, tot în regim ambulatoriu, se va deschide Cabinetul Chirurgie, unde va acorda consultații un cunoscut doctor din București, medic primar chirurgie generală și laparoscopică Gheorghe-Paul Gașpar. Telefon pentru programări (există deja o listă de așteptare cu pacienți interesați de această specialitate): 0372.327.450.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare