Știri

Ceauşescu nu are căutare nici măcar la bibliotecă

Până în 1989 toate vitrinele librăriilor erau pline cu volume cu şi despre Nicolae Ceauşescu. Magazinele erau goale, dar librăriile şi bibliotecile erau înţesate de “Omagii” şi “Opere complete” ale “celui mai iubit fiu al poporului”.
Cărţile cu Ceauşescu au fost date la topitDar, asta a fost demult… Acum, astfel de cărţi nu mai găseşti nici măcar la bibliotecă! Chiar am făcut o vizită la Biblioteca Municipală “Dr CI Istrati”, iar directorul instituţiei, Petra Briciu, ne-a precizat: “Nu mai avem absolut nici un volum avându-l ca autor pe Nicolae Ceauşescu. Înainte de 1989 aveam o secţie de carte social-politică, în cadrul căreia aveam şi două «Omagii», precum şi numeroase cărţi cuprinzând cuvântările sale de la congresele partidului. Erau două zile săptămânal dedicate lecturii acestor opere… În euforia aceea am dat toate cărţile cu «tovarăşul» şi «tovarăşa». Practic, au fost casate şi au ajuns la topit. După ceva vreme, a venit cineva care oferea bani frumoşi pentru un astfel de volum. Abia atunci ne-am dat seama că poate era mai bine să nu le fi dat la topit… Dar, asta e! În afară de această solicitare, nimeni până la dumneavoastră nu s-a mai interesat de un volum cu Ceauşescu. În schimb, mai avem opere aparţinând lui Marx şi Engels, care mai sunt solicitate de cei care studiază filosofia sau alte domenii în care au nevoie de aceste opere”.150 milioane lei anual pentru cărţiVremurile au trecut şi peste Biblioteca Municipală “Dr. C.I. Istrati”.Acum, Biblioteca este în directa subordonare a Primăriei, de la bugetul local asigurându-se cea mai mare parte a veniturilor. “Anul acesta, de la bugetul local ne-a fost alocată suma de 150 milioane lei vechi pentru achiziţionarea de cărţi noi. Cu această sumă putem achiziţiona câteva sute de cărţi, pentru că preţul acestora a crescut foarte, foarte mult. De asemenea, tot prin intermediul Primăriei, am primit două calculatoare, ambele conectate la internet, unul fiind instalat în sala de lectură, iar un altul al secţia de limba engleză, pe care o avem la Casa Tineretului. Din păcate, numărul cititorilor a scăzut, având anual aproximativ 4.300 – 4.500 de cititori. Acum, în această vacanţă de vară văd că au venit mai mulţi elevi din ciclul gimnazial pentru a-şi face rost de cărţile care le au de citit ca lectură obligatorie”, ne-a mai precizat directorul Bibliotecii Municipale “Dr. C.I. Istrati”, Petre Briciu.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare