Știri

Câştigătorii Concursului de Teatru au fost premiaţi

Miercuri, 15 iunie, a avut loc festivitatea de premiere a Concursului de Teatru pentru elevi care s-a desfăşurat săptămâna trecută. Competiția,  ajunsă la cea de-a şaptea ediție, este organizată în fiecare an de către Primăria şi Consiliul Local Câmpina, cu ajutorul Bibliotecii Municipale „Dr. C.I.Istrati”.
Anul acesta, numarul participanţilor a fost unul record. Nu mai puţin de 208 elevi au demonstrat, prin reprezentaţiile lor, faptul că numărul celor care sunt atraşi de această formă de cultură este în continuă creştere. La festivitate au fost prezenți toți concurenții însoțiți de profesori şi de părinți. 
Din partea Consiliului Local a participat Florin Frățilă, care a înmânat diplomele și premiile împreună cu cei cinci membri ai juriului. Câștigătorii au urcat pe scenă şi au interpretat piesele înscrise în concurs.
Iată lista completă a câştigătorilor::
CICLUL PRIMAR – SECȚIUNEA CEA MAI BUNĂ TRUPĂ
Premiul I: TRUPA TRUPA KIDSTAR – Şcoala Centrală (coordonator prof.înv.primar Șerban Magdalena). Spectacol: „Bubico” (adaptare, regie, scenografie Șerban Magdalena): Chiriacopol Ștefan, Dobrea Iulia Raluca, Buzățoiu Yanis
Premiul II: TRUPA PINOCCHIO –  Școala B.P. Hasdeu (coordonator  prof. Săbăngeanu Adina și prof. Dinu Gabriela). Spectacol: „Albă ca Zăpada” (regie: Săbăngeanu Adina și Dinu Gabriela): Vasile Alexia, Oprea Miruna, Samoilă Sara, Vlădilă Ana, Dimancea Andrei, Perchik Eitan, Bădulescu Patricia, Brezeanu Roberta, Solomon Miruna, Sandu Natașa, Sîrbu Darius, Antonache Andreas, Stângescu Daniel, Berza Ștefan, Nedelcu Vlad, Manole Fabian, Toma Matei, Nichifor Luca, Ungureanu Raul, Toma David, Crețu Antonia, Costea Albert, Pârvu Maya
Premiul III: TRUPA ȘTRUMFII ȘCOLARI – Școala B.P. Hasdeu (clasa pregătitoare B- coordonator prof. Ghinea Maria ). Spectacol: „Recreația mare” “(text adaptat Ghinea Maria): Chiriac Victor, Nae Maria, Șendroiu Vlad, Șupială Ștefan, Toma Dragoș

CICLUL PRIMAR  – SECȚIUNEA MONOLOG
PREMIUL I se acordă ex aequoBUCUR COSMIN IOAN – Şcoala Centrală (coordonator prof.înv.primar Șerban Magdalena). Spectacol: „Ăsta-s eu” și GĂMAN EDUARD IONUȚ – Colegiul Național Nicolae Grigorescu (coordonator prof. Briciu Ileana). Spectacol: „O noapte furtunoasă”
PREMIUL II se acordă ex aequo: ENACHE BIANCA – Școala B.P. Hasdeu (clasa pregătitoare B – coordonator prof. Ghinea Maria). Spectacol: „O fetiță răsfățată” (text adaptat Ghinea Maria) şi DOBRESCU ANTONIA – Şcoala Centrală (coordonator prof. înv. primar Iordache Laura). Spectacol: „Umbrela” (adaptare după Octav Pancu Iași, regie și scenografie Iordache Laura).
PREMIUL III: DRAGOMIR DARIA – Școala „Ion Câmpineanu” (coordonator prof. Stoica Simona). Spectacol: „Păcală în satul lui” (de Ion Lilă, / prof.Stoica Simona). 
CEL MAI BUN ACTOR: CHIRIACOPOL ȘTEFAN –  Şcoala Centrală (coordonator prof.înv.primar Șerban Magdalena). Spectacol: „Bubico”.
CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ: DOBREA IULIA RALUCA – Şcoala Centrală (coordonator prof.înv.primar Șerban Magdalena). Spectacol: „Bubico”.
CICLUL GIMNAZIAL  – SECȚIUNEA CEA MAI BUNĂ TRUPĂ
PREMIUL I se acordă ex aequo: TRUPA AMICII –  Şcoala „Al.I. Cuza” (coordonator prof. Marinache Diana). Spectacol: „Cântăreața cheală – fragment” (adaptare realizată de prof.Marinache Diana): Botea Diana (doamna X), Pârvan Teodora (doamna Y), Manta Andrei (Boby Watson 1), Pascu Bogdan (Boby Watson 2), Corul  şi  TRUPA INIMOȘII – Şcoala „B.P. Hasdeu” (coordonatori: prof. Mușa Aurelia, prof. Baicu Luminița, prof. Enescu Cristina). Spectacol: „Noi și zmeul” (dramatizare de A. Mușa, după un text de Marin Sorescu): Chirnoagă Iustin Andrei, Ivan Darius Marian.
PREMIUL II: TRUPA BAMBINII – Școala „Ion Câmpineanu” (coordonator prof. Soroiu Nadia). Spectacol: „Căldură mare”: Dumitrescu Alexandru(domnul), Bratosin Radu (feciorul), Dima Vlad (naratorul), Petrescu Radu (băiatul), Topală Eduard (polițistul), Davidescu Carolina (bătrâna), Dragomir Gabriel (figurant).
PREMIUL III: TRUPA MICII COMEDIANȚI – Şcoala „Al.I. Cuza” (coordonatori: prof. Marinache Diana și bibliotecar Miroiu Anda). Spectacol: „Din lumea lui Creangă” (scenetă prof.Marinache Diana): Tudor Adian (Nică), Stanciu Ramona (mama), Dumitrescu Sara (sora), Pascu Claudia (mătușa), Diniță Raoul (moșneagul), Diaconescu Paul (povestitor), Onofrei Ștefan (leneșul), Pădineanu Bogdan(țăranul 1), Marin Alexandru (țăranul 2), Toboc Ingrid (cucoana)
PREMIUL SPECIAL PENTRU INTERPRETAREA UNEI PIESE ÎNTR-O ALTĂ LIMBĂ: TRUPA LES COMÉDIENS – Şcoala „Al.I. Cuza” (coordonator prof. Gavrilă Irina).  Spectacol: „Le style enfantin” (scenetă Jean Tardieu): Botea Maria-Diana, Bunea Maria – Teodora, Pascu Marian Bogdan, Pîrvan Teodora-Maria
CICLUL GIMNAZIAL – SECȚIUNEA MONOLOG
PREMIUL I: CRĂCIUN SARAH MARIA – Şcoala Centrală (coordonator: prof. Arman Laura Andreea). Spectacol: „Discursul unui nebun” (de Irimia Stefan, adaptare)
PREMIUL II: MARIN CLAUDIU  – Şcoala Gimnazială nr.3 (coordonatori : bibliotecar Miroiu Anda, prof. Vasile Raluca). Spectacol: „Calul lui Guță” (Ion Pribeagul)
PREMIUL III: TOMA ALEXANDRU – Şcoala „B.P. Hasdeu” (coordonator: prof. Baicu Luminița). Spectacol: „Hai să cultivăm cultura!” (regie: Baicu Luminița)
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ: CRĂCIUN SARAH MARIA – Şcoala Centrală (coordonator: prof.Arman Laura Andreea ). Spectacol: „Discursul unui nebun” 
PREMIUL CEL MAI BUN ACTOR: nu se acordă
CICLUL LICEAL – SECȚIUNEA CEA MAI BUNĂ TRUPĂ
PREMIUL I: TRUPA RUBIANA – Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” (clasa a X-a F, coordonator.prof. Mischie Luminiţa). Spectacol: „Jocul ielelor”(regie: Corbu Ana): Popescu Cristina, Gâlcă George, Popescu Elisabeta, Corbu Ana
PREMIUL II: TRUPA TOMIS – Liceul Tehnologic Energetic (coord.prof.Petrescu Alina și bibl. Mocanu Silviana). Spectacol: „Jocul de-a vacanţa” (adaptare după romanul omonim al lui Mihail Sebastian): Iordache Ştefania, Tamaş Crisanda Aurelia, Marin Maria Elena Eugenia, Stanciu Andreea, Oprea Carmen Teodora
PREMIUL III: TRUPA DINCOLO DE SPECTACOL – Centrul de plasament „Sf.Filofteia”  (coordonatori prof. Dumitrescu Petre și prof. Calotă Ovidiu). Spectacol: „Liftul”: Pădeanu Liliana, Constantin Laurențiu, Ivașcu Adina
CICLUL LICEAL – SECȚIUNEA MONOLOG
PREMIUL I: CIUBUCIU  NICOLETA  CARMEN – Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” (clasa a X-a F, coordonator.prof. Mischie Luminiţa). Spectacol: „Începem” (I.L. Caragiale, Ciubuciu Nicoleta Carmen)
PREMIUL II: GHINEA GEORGIANA – Colegiul Tehnic „C-tin Istrati” (coordonator prof. Corina Cernica ).Spectacol: „Victoria Lipan” (M. Sadoveanu)
PREMIUL III: SÎRCĂ SABIN – Colegiul Tehnic „C-tin Istrati” (coordonator prof. Stănescu Maria). Spectacol: „Telefonul” (V.Helmis)
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN REGIZOR: CORBU ANA – Colegiul Național „N. Grigorescu” (clasa a X-a F, coordonator.prof. Mischie Luminiţa). Spectacol: „Jocul ielelor”
CEL MAI BUN ACTOR: GÂLCĂ GEORGE –  Colegiul Național „N. Grigorescu” (clasa a X-a F, coordonator.prof. Mischie Luminiţa). Spectacol: „Jocul ielelor”.
CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ: 
Premiul I: POPESCU ELISABETA – Colegiul Național „N. Grigorescu” (clasa a X-a F, coordonator.prof. Mischie Luminiţa).Spectacol: „Jocul ielelor”
Premiul II: BUZĂȚOIU ALEXANDRA – Colegiul Național „N. Grigorescu” (clasa a IX-a C, coordonator.prof. Mischie Luminiţa). Spectacol: „O scrisoare pierdută”
PREMIUL III:  IORDACHE ȘTEFANIA – Liceul Tehnologic Energetic (coord. prof.Petrescu Alina și bibl. Mocanu Silviana). Spectacol: „Jocul de-a vacanţa” şi PĂDEANU LILIANA – Centrul de Plasament „Sf.Filofteia” (coordonatori prof. Dumitrescu Petre și prof. Calotă Ovidiu). Spectacol: „Liftul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare