Știri

Capitalul electoral al USL Câmpina, peste media pe ţară

Un important institut de cercetări sociologice de la Bucureşti a realizat, la începutul lunii octombrie, un sondaj cu intenţiile de vot ale românilor. Rezultatele sondajului la nivel naţional (USL – 52%; PDL – 17,6%; PP-DD, adică Partidul Popular Dan Diaconescu, al localnicilor otevizaţi – 14,4%; PRM – 5%; UNPR – 1,1%; PNG – 1%; alţii – 1,5%), relevă faptul că opoziţia democratică a pierdut, de la începutul anului, şase procente din intenţiile de vot, dar rămâne totuşi peste pragul psihologic de 50%, la mare distanţă de PDL.  În februarie 2011, lună în care s-a format USL, social-democraţii era cotaţi cu 32,5% din intenţiile de vot ale românilor, iar liberalii, cu 25,5%, deci împreună aveau 58%. Liderii naţionali ai USL şi unii analişti politici nu consideră cele şase procente în minus o reală pierdere, deoarece – spun aceştia – USL a trebuit să dea şi a dat semnalul existenţei unei alternative la actuala guvernare care i-a adus pe români în sapă de lemn. Se consideră, astfel, mai important mesajul certitudinii unei alianţe politice armonizate, capabilă să asigure o majoritate parlamentară confortabilă şi necesară unei bune guvernări care să scoată ţara din criză, decât închegarea, post-alegeri, a unui guvern de coaliţie (e limpede că niciun partid nu va câştiga majoritatea voturilor), demers capabil să genereze o nouă şi interminabilă serie de negocieri, intrigi şi lupte intestine pentru ocuparea fotoliilor ministeriale. Acelaşi institut amintit mai devreme a realizat o cercetare sociolologică şi la nivelul municipiului nostru, rezultatele sondajului cu privire la intenţiile de vot ale câmpinenilor fiind următoarele:  USL – 56,3%; PDL – 19,5%; PP-DD – 9,22%; PRM – 3,19%; UNPR – 2,06%; PNG – 1,42%; alţii – 8,93%. Ce concluzii putem trage din sondajul de opinie realizat la Câmpina? În primul rand, USL Câmpina deţine un capital de voturi (prezumat) peste media pe ţară obţinută de alianţa – mamă, principala forţă a opoziţiei. Nu se poate face o comparaţie cu februarie 2011, întrucât nu avem date din perioada respectivă despre intenţiile de vot ale câmpinenilor pentru organizaţiile municipale ale PSD şi PNL, luate separat.  Tot ce putem face este să speculăm că scăderea celor şase procente din capitalul electoral al USL la nivel naţional poate fi cauzată, printre altele, şi de uşoara scădere a încrederii electoratului în cei doi lideri naţionali ai USL, liberalul Crin Antonescu (creditat de sondajul amintit cu 27,7%) şi social-democratul Victor Ponta (25,7%). O altă concluzie spre care ne poate purta sondajul de la Câmpina este faptul că uşoarele refulări de orgolii ale liderilor locali ai USL Câmpina (liberalul Virgil Guran şi social-democratul Ion Dragomir), greu sesizabile chiar pentru cei care urmăresc politichia locală din presa câmpineană, nu au fost percepute negativ de majoritatea celor care fac parte din nucleele dure ale celor două partide câmpinene, care consideră probabil că mariajul politic (pe termen mediu) dintre PNL Câmpina şi PSD Câmpina este, până la urmă, benefic, iar alianţa USL Câmpina merită a fi votată. Spre deosebire de nucleele dure ale PNL şi PSD (la nivel naţional, vorbind), care sunt nemulţumite de această contopire politică a stângii şi a dreptei, nemulţumire ce-i va face pe mulţi din electoratul dur al celor două partide să nu-şi dea votul pentru USL. Ciudat de mare este procentajul obţinut la Câmpina (9,22%), de partidul cameleonului Dan Diaconescu, un jurnalist-politician demagog şi lipsit de scrupule care face jocurile politice ale puterii prin acapararea electoratului anti-PDL şi îndepărtarea lui de USL.  Organizaţia municipală a PP-DD nu a trimis nicio delegaţie la manifestările prilejuite de Ziua Armatei, semn că, în orăşelul nostru, “popularii” lui Diaconescu (care au sediu pe strada Ana Ipătescu), sunt destul de populari, dar foarte absenţi din punct de vedere al organizării politice. În afară de principalele partide câmpinene (PDL, PSD şi PNL), singurii care au depus coroane de flori la Soldat, pe 25 octombrie, au fost “progresiştii”, dar acest lucru nu înseamnă că, în legătură cu UNPR Câmpina, nu se poate folosi celebra etichetare a lui Caragiale “e admirabilă, dar lipseşte cu desăvârşire”. Oricum, popularitatea liberalilor câmpineni este incomparabilă cu cea deţinută la alegerile locale din 2000, când PNL Câmpina a obţinut sub 1% din voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare