octombrie a anului trecut, Consiliul Local Câmpina aproba alocarea a 30.000 de
lei pentru întocmirea unui studiu istoric arhitectural şi a unei fişe analitice
de inventariere pentru Capela Hernia în vederea începerii procedurii de clasare
a acestui obiectiv în lista monumentelor istorice.
În urma documentaţiei transmise de către reprezentanţii Primăriei Câmpina către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, a fost comunicată, în urmă cu câteva zile, declanşarea procedurii şi totodată avizul favorabil al Comisiei Zonale nr. 8 a Monumentelor Istorice. După exprimarea avizului favorabil asupra documentaţiei de clasare, dosarul a fost trimis spre analiză şi avizare către Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, de unde este aşteptat să vină răspunsul final. Odată declarată monument istoric, Capela Hernia ar putea fi reabilitată printr-un program de finanţare europeană, aşa cum se întâmplă şi cu Castelul Iulia Hasdeu şi introdusă în circuitul turistic.
Capelei Hernia este un imobil situat în municipiul Câmpina, în strada Parcului, nr.2 şi face parte din domeniul privat al municipiului.
Construită pe la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil baroc, capela a fost una dintre bijuteriile arhitecturale ale Câmpinei. Povestea capelei este interesantă și include în ea veritabile pagini de istorie câmpineană. În anul 1880, boierul Dumitru Hernia a cumpărat de la prințul Dimitrie Stirbei întreaga zonă de sud a orașului. La îndemnul inginerului Ion Gheorghiu, noul stăpân al moșiei, Dumitru Hernia, începe să extragă din aceste locuri petrol. În anul 1885, după moartea boierului Hernia, inginerul Ion Gheorghiu a devenit tutorele celor cinci copii minori ai acestuia. Noul administrator a construit pe terenul platformei de extracţie petrolieră o capelă de rugăciune, în stil baroc. Dumitru Hernia a fost înmormântat în exteriorul capelei, aproape de sfântul altar. Pe peretele capelei a fost așezată o placă memorială cu următorul text: „În memoria răposatului Dumitru Hernia. Familia. 1886.” În anul 1896, societatea „Steaua Română” cumpăra întreaga moşie a boierului Hernia de la moștenitorii acestuia. După instaurarea regimului comunist, impus de Armata Roșie, în anul 1948, odată cu naţionalizarea, aceste terenuri intră şi ele în proprietatea statului.