Au trecut Sărbătorile Pascale şi sărbătoarea Muncii, anul acesta suprapuse perfect în calendar şi ne îndreptăm către o altă “sărbătoare”, aceea a campaniei electorale pentru alegerile locale 2016. De data aceasta, cetăţenii vor merge la vot pe 5 iunie, cel mai probabil, într-un singur tur de scrutin, iar campania electorală din acest an, în care nu mai sunt permise pomeni electorale, va începe pe 6 mai.
Cum vor mai sensibiliza politicienii electoratul, cum vor mai face rost de voturi de la masele mari de alegători săraci şi cu carte puţină, asta numai principalii candidaţi şi şefii lor de campanie ştiu. Şi bunul Dumnezeu, desigur. Numai că Cel de Sus nu face politică, aşa că nu va ajuta niciun candidat, singurul ajutor venind doar de la alegătorul simplu, care va trebui să judece de trei ori înainte de a-şi băga votul său în urnă. Aşa cum croitorul măsoară de trei ori înainte de a tăia materialul.
Ca şi în alţi ani, s-au înscris în competiţie multe partiduleţe mici, care au înviat brusc şi despre care nu vom mai vorbi decât peste patru ani, tot la vremea asta. Granzii politichiei locale, organizaţiile municipale ale PNL şi PSD, îşi tot pregătesc şi îmbunătăţesc strategia pentru campania electorală ce va să înceapă peste două zile. Lumea e sătulă de politică şi de politicieni, iar ziariştii se pregătesc iarăşi să primească zâmbete electorale şi ocheade de simpatie din partea candidaţilor avântaţi în apropiatele bătălii electorale.
Pentru Primăria Câmpina s-au înscris opt candidaţi, toţi din partea unor partide, niciunul dintre ei nefiind independent: Horia Tiseanu (PNL); Constantin Cândea (PSD); Daniel Ioniță (ALDE); Ionuț-Adrian Pițigoi (PMP); Andrei Istrate (UNPR); Nicoleta Gherman (PSRO); Vlad Anghelescu (PRU); Vasile Florin Anghelescu (PP-LC).
Dar să vă prezentăm în continuare principalii candidaţi la aceste alegeri şi echipele lor de candidaţi-consilieri.
Horia Tiseanu – primarul de serviciu
Cele mai mari şanse să devină noul primar, la finele zilei de 5 iunie 2016, le are tot vechiul primar. Îl ştiţi cu siguranţă: e Horia Tiseanu, mereu fostul, întruna actualul şi veşnic viitorul edil câmpinean. Primarul de serviciu, cum ar veni. Omul aflat de 20 de ani, din 1996, în conducerea oraşului dintre râurile Prahova şi Doftana. Primii opt ani, ca viceprimar, următorii 12, ca edil-şef. Dacă mai câştigă următoarele două mandate, Tiseanu ar putea ieşi liniştit la pensie, din cea mai înaltă funcţie de demnitate publică a municipiului.
Actualul primar conduce lista PNL pentru Consiliul Local, a cărei structură este următoarea:
1. Horia Tiseanu – primar, inginer;
2. Dragomir Enache – pensionar, inginer;
3. Elena Albu – director, economist;
4. Marian Dulă – administrator de firmă, colonel în rezervă al MAPN;
5. Monica Clinciu – avocat;
6. Florin Frățilă – director de publicație, jurnalist;
7. Marian Nistor – director firmă, jurist;
8. Adrian Dochia – administrator firmă, inginer;
9. Corina Topală – asistent medical;
10. Viorel Bondoc – colonel în rezervă al MAPN;
11. Lucian Cercel – colonel în rezervă al MAPN;
12. Violeta Beldianu – pensionar, inginer;
13. Costel Manea – administrator, economist;
14. Mirela Coman – inginer Ocolul Silvic;
15. Gheorghe Sandu – metrolog;
16. Evelina-Bianca Roman – profesor;
17. Gena Preda – asistent medical;
18. Doru-Florin Trifan – manager de proiect, economist;
19. Iulian Luncașu- recepționer, economist;
20. Laura Perian – administrator firmă contabil;
21. Vasile Niculae – pensionar, electrician;
22. Marinescu Lenuța – director de spital, economist;
23. Marian-Alexandru Răducanu – constructor instalații;
24. Remus Pădure – administrator IT, electrician.
Pe lista PNL pentru Consiliul Judeţean se regăsesc trei câmpineni: Marian Nistor, Rodica Papuc şi Monica Clinciu (doar primii doi pe locuri eligibile).
PSD merge pe mâna lui Constantin Cândea
PSD Câmpina merge pe mâna chestorului (rez) Constantin Cândea, fost comandant al Şcolii de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” (2000 – 2003), ulterior, şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova (2003 – 2005). Fără a fi o persoană extrem de carismatică, dar nici una învăluită în antipatia electoratului local, chestorul Cândea are destulă popularitate în rândul alegătorilor câmpineni pentru a fi cel mai periculos adversar şi contracandidat al actualului primar liberal. PSD Câmpina este, de altfel, singurul partid local cu organizaţii de cartier, are cei mai mulţi membri cotizanţi şi electoratul cel mai stabil şi mai fidel. Cea mai mare surpriză o reprezintă lipsa de pe lista pentru Consiliul Local al lui Gheorghe Tudor, fost primar în mandatul 2000-2004, apoi viceprimar și consilier local, un om cu o mare experienţă în administraţia publică locală. Tudor a votat adesea ca un independent, împotriva celor decise de conducerea partidului, iar acest lucru se pare că l-a costat, decontarea făcându-se acum.
Vă prezentăm în continuare lista candidaților PSD pentru CL Câmpina.
1. Constantin Cândea, 67 ani, jurist, pensionar
2. Călin Tiu, 54 ani, medic chirurg
3. Mihaela Petrovici, 59 ani, medic de familie
4. Ion Dragomir, 64 ani, subinginer
5. Livia Lupu, 48 ani, jurist
6. Andrei Duran, 31 ani, licențiat științe politice
7. Ioan Petrescu, 62 ani, inginer, pensionar
8. Anda Frâncu, 52 ani, inginer
9. Vasile Petre, 60 ani, subinginer
10. Renata Iosifescu, 62 ani, medic
11. Marius Rânciog, 49 ani, inginer
12. Gheorghe Ciocianu, 57 ani, contabil
13. Elena Dumitrescu, 61 ani, medic
14. Isaia Ioniță, 63 ani, economist, pensionar
15. Ion Motoroiu, 60 ani, inginer
16. Adelina Surcelea, 31 ani, medic
17. Ion Enescu, 66 ani, maistru electrician, pensionar
18. Constantin Petre, 57 ani, jurist
19. Nora Tăman, 74 ani, operator calculator, pensionar
20. Gabriel Nedelcu, 54 ani, tehnician
21. Marius Ionescu, 49 ani, operator chimist
22. Laura Uță, 32 ani, profesor
23. Ion Dragomir, 64 ani, ofițer poliție judiciară, pensionar
24. Alexandra Postolache, 29 ani, licențiată filozofie
Pe lista candidaţilor PSD pentru Consiliul Judeţean Prahova nu se regăseşte decât un singur câmpinean, Andrei Duran, dar pe loc neeligibil.
Daniel Ioniţă – primul candidat înscris
ALDE Câmpina a fost primul partid care a depus documentele la BEC Câmpina, încă din 18 aprilie, termenul limită fiind 26 aprilie. Liderul organizaţiei municipale şi candidatul pentru funcţia de primar este consilierul municipal Daniel Ioniţă, unul dintre cei mai vocali adversari ai primarului Horia Tiseanu în legislativul municipal. Ioniţă ocupă primul loc pe lista candidaţilor – consilieri, cum era, de altfel, de aşteptat.
Iată lista:
1. Daniel Ioniță (48 ani, informatician)
2. Gabriel Valeriu Dima (56 ani, ofițer MAI)
3. Marian Burciu (38 ani, jurist)
4. Bogdan Stanciu (34 ani, medic psihiatru)
5. Mihail Gabriel Cojocaru (38 ani, inginer)
6. Maria Rădoi (59 ani, analist CTC)
7. Gabriel Ionescu (60 ani, analist programator)
8. Eugenia Tudosoiu (65 ani, subinginer, pensionar)
9. Liviu Davidescu (45 ani, tehnician)
10. Dușan Marianov (59 ani, instructor auto)
11. Ciprian Murariu (41 ani, psiholog)
12. Florin Viorel Gâscă (48 ani, prelucrător prin așchiere)
13. Ionuț Sebastian Bălan (34 ani, actor)
14. Harry Bogdan Dăngeanu (26 ani, inginer)
15. Mihaela Stănescu (55 ani, funcționar)
16. Cornel Rădulescu (66 ani, inginer constructor, pensionar)
17. Dorina Beatrice Puiu (36 ani, asistent medical)
18. Mihai Florin Motoroiu (29 ani, asistent medical)
19. Claudia Elena Schmidt (44 ani, contabil)
20. Constantin Ganea (47 ani, economist)
21. Ioana Sârbea (56 ani, electromecanic)
22. Decebal Hiticas (39 ani, subinginer)
23. Magdalena Anghel (41 ani, economist)
24. Antonela Elena Toader (26 ani, asistent medical)
Nicoleta Gherman – un nume nou în politica locală
PSRO, partidul condus de Mircea Geoană, are organizaţie la Câmpina, care a depus liste complete pentru alegerile din 5 iunie. Candidatul PSRO pentru Primăria Câmpina şi liderul organizaţiei este Nicoleta Gherman, avocat de profesie.
Vineri, 22 aprilie, PSRO a depus la Biroul Electoral de Circumscripţie Câmpina dosarele candidaţilor pentru Consiliul Local, care sunt următorii:
1. Nicoleta Gherman – 47 ani, avocat
2. Damian Stanica – 48 ani, inginer
3. Maria Logojan – 52 ani, avocat
4. Camelia Espania Burlacu – 58 ani, profesor
5. Ovidiu Chiriac – 65 ani, inginer
6. Gabriel Florin Botescu – 53 ani, tehnician
7. Monica Maria Ionescu – 60 ani, ofiter bancar
8. Sorin Ovidiu Mazilu – 49 ani, director
9. Dorin Alexandru Constantin – 34 ani, inginer
10. Ion Cojocaru – 56 ani, administrator
11. Gabriel Alin Necula – 47 ani, economist
12. Florin Giubernea – 47 ani, inginer
13. Gabriela Elena Cojocaru – 36 ani, jurist
14. Iulia Petruta Toma – 31 ani, operator
15. Vasilica Popa – 47 ani, cosmetician
16. Daniel Ionut Cofaru – 29 ani, operator
17. Maria Alexandra Oprea – 37 ani, jurist
18. Mariana Preda – 65 ani, asistent medical
19. Constantin Ovidiu Cojocaru – 47 ani, laborant
20. George Ciprian Tudor – 37 ani, lăcatus mecanic
21. Daniela Cercel – 57 ani, tehnician
22. Aurelia Roman – 63 ani, pensionar
23. Dragos Mocanu – 34 ani, electronist
24. Ion Toader – 72 ani, maistru militar
Singurul câmpinean fruntaş pe listele CL şi CJ
Ionuț Pițigoi, liderul PMP Câmpina, va candida pentru şefia executivului câmpinean. De altminteri, el este singurul câmpinean care ocupă primul loc atât pe lista pentru Consiliului Local Câmpina, cât şi pe cea depusă de către PMP Prahova pentru Consiliul Județean. Dacă nu va câştiga fotoliul de primar, se aude că ar dori să ajungă viceprimar al Câmpinei, nefiind aşadar interesat de legislativul judeţean.
În Duminica Floriilor, Adrian Ioan Piţigoi s-a prezentat la Biroul Electoral pentru a-şi depune dosarul de candidat la funcţia de primar al municipiului, dar şi lista cu candidaturile PMP pentru legislativul local. Lista candidaţilor PMP pentru Consiliul Local arată astfel:
1. Adrian Ioan Piţigoi – 38 ani, economist
2. Robert Cătălin Minea – 45 ani, tehnician
3. Crina Alexandra Popescu – 30 ani, avocat
4. Florin Cătălin Panait – 40 ani, tehnician
5. Mihaela Doina Popescu Jugureanu – 48 ani, operator
6. Ion Andrei Baltag – 37 ani, jurnalist
7. Marian Alexandru – 54 ani, maistru
8. Daniel Cornea – 62 ani, asistent medical
9. Florin Marian Brătoiu – 47 ani, ospătar
10. Dumitru Duşă – 60 ani, mecanic auto
11. Maria Cătălina Bercăroiu – 23 ani, economist
12. Simona Elena Panait – 35 ani, asistent farmacist
13. Laura Anton – 60 ani, inginer
14. Simona Cristina Manea – 40 ani, asistent medical
15. Simona Loredana Cartianu – 44 ani, economist
16. Elena Corina Motoroiu – 48 ani, tehnician dentar
17. Alexandru Gabriel Frânculescu – 31 ani, economist
18. Nicolae Damaschin – 60 ani, electrician
19. Georgeta Mihaela Bucşe – 39 ani, referent
20. Augustin Gabriel Lăzărescu – 49 ani, gestionar
21. Dorina Mirela Coman – 57 ani, contabil
22. Mihaela Angheluş – 44 ani, institutor
23. Alexandra Ursuleanu – 24 ani, specialist comunicare
24. Corina Mihaela Bratosin – 28 ani, administrator
Andrei Istrate mizează pe UNPR şi viceversa
Pe 26 aprilie, în ultima zi în care se mai puteau depune dosarele candidaţilor pentru alegerile din 5 iunie, la Biroul Electoral Campina s-a prezentat liderul UNPR Câmpina, Andrei Istrate, care va fi candidatul partidului său pentru Primărie. Andrei Istrate (36 de ani), este la a doua încercare de cucerire a Primăriei, acum patru ani el candidând pentru Partidul “România Mare”, la acea vreme fiind cel mai tânăr candidat la prima demnitate publică a Câmpinei, calitate pe care nu şi-a mai păstrat-o şi acum.
Iată candidaturile UNPR pentru miniparlamentul câmpinean:
1. Andrei Istrate – inginer constructor
2. Luminiţa Dumitrescu – consilier juridic
3. Viorica Stănică – electronist
4. Laurenţiu Jugănaru – sudor electric
5. Valentin Daniel Matei – inginer transporturi
6. Antonio Alexandru Gugescu – tehnician
7. Lucreţia Istrate – asistent farmacist
8. Cătălina Vasilica Nuţulescu – economist
9. Ion Savaston – pensionar
10. Viorel Stanciu – inspector CTC
11. Adrian Chivu – operator CNC
12. Gabriela Dinculescu – gestionar
13. Filofteia Jugănaru – asistent personal
14. Adrian Tocitu – operator prelucrare lemn
15. Marian Dascălu – şofer
16. Marius Scărlătescu – tehnician
17. Elena Alina Voinea – tehnician
18. Mihai Neculai Marcu – pensionar
19. Mihaela Ivan – mecanic
20. Ioan Popescu – zugrav
21. Stelică Cristea – strungar
22. Oana Istrate – licenţiat în ştiinţe administrative
23. Gabriel Dogaru – silvicultor
24. Mina Popescu – ambalator
Vlad (Ţepeş) Anghelescu din partidul lui Ţepeş
Vlad Anghelescu este preşedintele organizaţiei municipale a PRU (Partidul România Unită, cunoscut şi ca Partidul lui Vlad Ţepeş, după sigla formaţiunii politice, siglă ce conţine figura legendarului şi sângerosului voievod muntean). El va candida pentru şefia municipalităţii, dar şi pentru Consiliul Local Câmpina. Partidul România Unită a fost lansat în 2014 de către deputatul Bogdan Diaconu după ce acesta şi-a dat demisia din PSD în semn de protest față de cooptarea și păstrarea UDMR la guvernare.
Lista PRU cu candidaţii-consilieri: Vlad Gheorghe Anghelescu, Irina Nedelcu, Adrian Dorin Anghel, Laurențiu Vișan, Marian Turtoi, Alina Pușcașu, Constantin Gherase, Marina Anghelescu, Maria Dinică, Ionuț Nedelcu, Florin Popa, Elena Preda, Ioana Delia Andreoiu, Ion Dobre, Valentina Crețu, Florica Fieraru, Mihaela Vișan, Gheorghe Preda, Ioana Mandele, Liliana Turtoi, Veronica Bohâlțea, Ion Nedelcu, Geromio Dinică, Marius Anghelescu. De remarcat că Vlad Anghelescu, de profesie kinetoterapeut, are 32 de ani, cu această vârstă fiind cel mai tânăr candidat la Primăria Câmpina.
Liste incomplete şi un candidat independent
La alegerile locale pentru ocuparea unui loc în legislativul câmpinean va candida şi un independent, pe numele lui, Adrian Ionuț Dinică. De asemenea, trei partide au depus liste incomplete cu candidaţi-consilieri.
Primul este Partidul Poporului – Legea Cojocaru (PP-LC): Vasile Florin Anghelescu, Dan Ungureanu, Maria Iordăchescu, Andrei Bocanu, Mihaela Dodot, Raluca Crudu. De remarcat că liderul formaţiunii politice, Vasile Florin Anghelescu, candidează şi la Primărie.
Următoarele două partide sunt Partidul Național Democrat (PND), cu Daniel Telegescu, Mihai Hubscher, Corneliu Ionescu, Alin Mihai Ghiță, Ionuț Enescu, Ștefan Pandele, şi Asociația Partida Romilor Pro Europa (APRPE), cu Laura Cleopatra Trestianu, Vicențiu Mihai, Claudiu Mincu, Ecaterina Poiță, Gavriș Lingurar, Ion Toader, Constantin Liță, Florina Toader, Constantin Voicu, Maria Babiță, Georgeta Lăcătuș, Constantin Stănică, Ștefania Liță, Ionuț Liță, Ramona Stanciu, Dănuț Cobzaru.
Marii absenţi ai alegerilor
Cel mai mare absent va fi Gheorghe Tudor, despre care v-am vorbit ceva mai devreme. Se pare că a supărat foarte mult pe mai-marii partidului faptul că a votat pentru reînființarea pistei de motocros și a cerut să se caute vinovații pentru desființarea celei vechi. Inițial, l-a însoțit pe Constantin Cândea în precampanie, dar l-a părăsit ulterior, după ce a fost șters de pe listă. Medicul chirurg Mihai Tifigiu, ales în 2012 pe listele PP-DD, s-a retras singur din competiţie, deoarece s-a săturat de politică și administrație, conform propriilor sale declaraţii. Este singura retragere neforţată. Daniel Telegescu e absent de pe lista PNL, deoarece nu a fost mulțumit cu locul neeligibil ocupat pe lista PNL și a plecat la un partid mic, PND. Va candida din partea acestei formațiuni pentru Consiliul Local, pe o listă incompletă, cu doar 7 candidați. Gena Preda nu se mai află pe loc eligibil pe lista PNL, dar nu a părăsit partidul, semn că nu a afectat-o prea tare acest lucru. Sau poate că da, însă nu a cedat, sperând la un loc eligibil la viitoarele alegeri.