Știri

Câmpinenii Liviu şi Vlad Briciu, tată şi fiu, nominalizaţi la Gala Premiilor Jazz Bucureşti

Pianistul Vlad Briciu a fost nominalizat la secţiunea Debutul anului, iar tatăl acestuia la secţiunea „Evenimentul şi Managerul anului”
Student în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (fostul Conservator), secţia jazz, la clasa lui Mircea Tiberian, câmpineanul Vlad Briciu câştiga anul trecut Trofeul Festivalului Interaţional Studenţesc Jazz Napocensis, ediţia a 23-a, care a avut loc la Cluj Napoca. În baza acestui premiu câştigat în noiembrie 2019, pianistul Vlad Briciu a fost nominalizat anul acesta la Gala Premiilor de Jazz Bucureşti – Premiile MUZZA pe 2019, la secţiunea „Debutul anului”.
La secţiunea „Evenimentul şi managerul anului” este nominalizat şi tatăl acestuia, Liviu Briciu cu Jazz-Rock Festival Câmpina. În anul 2014, acesta câştiga premiul „Managerul anului” în cadrul aceleiaşi gale.
Juriul alcătuit din Olivia Cristina Sima, Anca Romeci și Alex Revenco – membri și Alexandru Șipa – Președinte a stabilit următoarea listă de nominalizări pentru Gala Premiilor de jazz-Premiile MUZZA pe 2019-ediția a XVIII-a:
1. Muzicianul anului: Sebastian Burneci, Teodora Enache, Călin Grigoriu, Sorin Zlat;
2. Formaţia anului: Sorin Zlat Quartet, Ploiești Jazz Trio, Groove Garden, Arya Jazz Band, C.A.L.I. Quartet, Groovy Bastards;
3. Debutul anului: Vlad Briciu, Stefani Semeniuc, Cristina Lazariuc;
4. Revelaţia anului: Ana Maria Munteanu, Bogdan Munteanu, Marin Căpățînă, The Fat Cats;
5. Confirmarea anului: Andrei Cerbu & The Rock Biscuits, Petho Csaba, Ineffable Band;
6. Evenimentul şi Managerul anului: Tolea Postovei & Bluzău Jazz & Blues Festival, Vlad Mateescu & Ploiești Jazz Festival, Liviu Briciu & Câmpina JazzRock Festival, Mihai Răzvan Mugescu & Brezoi Blues Fest și Teodor Niță & Paul Nancă-Danube Jazz & Blues Festival;
7. CD-ul anului-JAZZ: Balkanamera Jazz Q-„Mioritic Stuff”, Adrian Enescu-Radu Goldiș-„Dialog între două lumi”,Ana Maria Munteanu-„Milky Way”;
8. CD-ul anului-BLUES: Dusty Ride-„Dawn”, Alina Ciolcă-„Îngân lumea-Despre blues și cântări tărăgănate”, Bega Blues Band-„Miracles”;
9. Premiul pentru blues: Dusty Ride, Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Nightlosers, Rareș Totu & Midnight Sun, Bega Blues Band;
10. Spectacolul anului: Teodora Enache la TNB „Enescu meets jazz”;
11-Premiul de excelență Virgil Popovici
Gala va avea loc duminică, 5 aprilie, la ora 18.30, la Hard Rock Cafe, în capitală.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare