Ministerul Apărării Naţionale a remis o adresă către Primăria Câmpina prin care se dă acordul pentru trecerea în administrarea autorităţilor locale a terenului pe care s-a aflat unitatea de rachete, teren situat undeva în pădurea de dincolo de Spitalul Voila. Primarul Horia Tiseanu ne-a declarat că “deocamdată nu am stabilit ce vom face cu acel teren până nu-l vom avea, dar o idee mai veche era aceea de a realiza acolo un cămin pentru bătrâni. Trebuie, însă, văzut, dacă există clădiri care se pretează pentru un asemenea aşezământ”.Pe aceleaşi coordonate s-a situat şi intervenţia consilierului Gheorghe Tudor, care a vrut să ştie în ce stadiu se află preluarea terenului de peste 12 hectare de la Şcoala de Poliţie. “Pentru moment – a răspuns primarul Tiseanu – nu vom putea obţine acel teren, până nu se finalizează toate litigiile care îl au ca obiect”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!