Știri

Câmpina a găzduit a V-a ediţie a Târgului Mierii

În week-end-ul trecut, la Casa Tineretului a avut loc a V-a ediţie a Târgului Mierii, acţiune organizată de Asociaţia Apicultorilor Valea Prahovei, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Câmpina. Holul principal şi platoul din faţa Casei Tineretului s-au dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea de apicultori şi iubitori de… miere, dornici să asiste la acest târg din domeniul apicol. De la vânzători de miere, aproximativ 15 lei un borcan cu miere, la producători de tot felul de utilaje şi accesorii necesare oricărui apicultor, dar şi la produse derivate, cum ar fi lumânări din ceară de albine, faguri, tot felul de creme pe bază de lăptişor de matcă şi chiar turtă dulce cu miere. Şi au mai fost şi produse care aveau mai puţină legătură – sau chiar deloc – cu mierea: vin, pop corns şi chiar mici şi bere!După deschiderea oficială şi cuvântul primarului Horia Tiseanu, asistat de numeroşi consilieri locali, a urmat concursul „Cel mai bun degustător de miere”, la care au participat inclusiv primarul Tiseanu şi aleşii urbei. Au fost şi momente artistice susţinute de ansambluri de dans şi solişti locali.Această nouă ediţie a Târgului Mierii a fost un adevărat succes, dovadă stând numărul mare de vizitatori care au trecut pragul Casei Tineretului, în ciuda condiţiilor meteo nu foarte favorabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare